Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 iunie 2008
other · adoptat
Puiu Hașotti
Discurs
și vă rog foarte mult să mă urmăriți cu atenție. „Art. 129 alin. (6). Înainte de votare, președintele...” – spun eu de ședință – „poate cere verificarea cvorumului prin apel nominal, prin mijloace electronice sau prin numărare de către secretari.”
Apelul nominal s-a făcut înainte de vot.
„Deputații care...” eu citesc, pardon, mă scuzați, din regulamentul dumneavoastră, al Camerei Deputaților, și care se aplică foarte bine: „Deputații care nu-și exercită dreptul de vot, dar care au fost prezenți în sala de ședință intră în numărul regulamentar de stabilire a cvorumului”.
Domnule președinte,
Vă rog foarte mult să aplicați și Regulamentul ședințelor comune, dar acolo unde nu avem text, și regulamentul uneia din Camere. Aveți art. 129 alin. (6) care acoperă situația la care dumneavoastră vă refereați acum și voiați să faceți încă o dată verificarea cvorumului. A fost făcut așa cum trebuie.
Vă mulțumesc.
Ați respectat perfect ceea ce înseamnă regulamentul, și al dumneavoastră, al Camerei.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.