Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iulie 2012
procedural · adoptat
Valeriu Ștefan Zgonea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Și vreau să le mulțumesc acelor oameni care s-au simțit umiliți în trei ani și jumătate și au simțit că în Parlamentul României cel care conduce și are funcția de președinte nu-i reprezintă și i-a umilit, celor care au simțit, prin asumări de răspundere și prin voturi numărate aiurea, că nu sunt reprezentați în Parlament.
Și poate vreau să-i mulțumesc unui om care, acum câțiva ani de zile, mi-a dat unul dintre cele mai elocvente exemple asupra drumului greșit pe care Roberta Anastase a adus această instituție, domnului Sobaru, care poate a făcut cea mai importantă declarație politică pe care, vreodată, Parlamentul României a putut s-o facă.
Și, în numele dumneavoastră, cei care m-ați votat astăzi, vreau să le mulțumesc, pentru că această instituție este redată din nou celor care reprezintă suveranitatea cetățenilor României.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.