Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 septembrie 2013
other · respins
Mircea Nicu Toader
Prezentarea pe scurt de către deputați a interpelărilor adresate membrilor Guvernului
Discurs
Sigur că am sperat prin procedură să putem să modificăm. Nu avem această șansă. Eu mai mult am să explic necesitatea modificării acestei ordonanțe și sper ca reprezentantul ministerului să o facă în Senat, să stabilească foarte clar care sunt competențele, până la ce nivel. Și trebuie să mai spunem și un eventual abuz, să nu cumva să se creeze un abuz foarte simplu, în care avem un primar, nu ne plac ochii lui, se face o sesizare și începem acum să-l anchetăm în tot felul de situații, după care ne pare rău, n-ai făcut nimic, dar te-am chinuit vreun an de zile.
Deci vreau, în mod clar..., sigur că o să stabilim și cu colegii noștri de la Senat, să fie competențele foarte clare, nivelul, care este modalitatea de lucru, iar dacă ar fi, prin absurd, ca toate plângerile pe care le face, eventual, un prefect sau oricine la adresa unui consilier local, a unui primar sau cineva din administrația locală... vă dați seama, sunt zeci de mii de oameni. Ne-ar trebui ca această instituție să fie foarte mult lărgită, ca să nu spun extraordinar de mult lărgită. Mai ales că, așa cum v-am spus, foarte mulți dintre ofițerii DGA sunt luați, pentru competența și profesionalismul lor, sunt luați în cauze care nu au nicio legătură cu Ministerul de Interne. Am să dau un singur exemplu: toată problema cu taximetrele de la Otopeni au făcut-o ofițerii DGA.
Deci cred că, domnule comisar-șef sau chestor, n-am înțeles ce sunteți, domnule comisar-șef, vă rog foarte mult să încercați să stabiliți niște competențe, atunci când se discută în Senat, să știm până la ce nivel se poate merge, fiindcă altfel va apărea o suprapunere în care nu mai știm cine și pe care.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.