Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 noiembrie 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Mircea Nicu Toader
Discurs
Sigur că ce a spus domnul Ponta este perfect adevărat, este o lege importantă, sunt prevederi pe care trebuie să le adaptăm după aproape 20 de ani de la elaborarea acestei legi, iar o simplă dezbatere în Parlament... uitați-vă câți suntem acum la o lege foarte importantă, pe de o parte.
Pe de altă parte, chiar dacă ar dori cineva să susțină amendamentele pe care le-a făcut, nu poate, fiindcă ele nu au trecut prin comisie. Și, atunci, facem o dezbatere sterilă, fără efecte directe, motiv pentru care rămân la aceeași opinie: putem să facem o dezbatere mult mai aplecată la nivel de Senat.
Știți foarte bine că Regulamentul Senatului permite ca orice parlamentar, orice deputat să-și susțină amendamentele în comisia respectivă, chiar și în plenul Senatului, motiv pentru care, domnule președinte de ședință, v-aș propune să o scoatem de pe ordinea de zi și să rămână într-o dezbatere cu adevărat la Senat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.