Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Grațiela Leocadia Gavrilescu
Discurs
„Siguranța și ordinea publică, din ce în ce mai afectate!”
Ca și dumneavoastră am avut prilejul să văd, în ultima săptămână, câteva știri care mi-au dat mult de gândit în ceea ce privește respectul și autoritatea de care se bucură sau ar merita să se mai bucure Poliția Română.
De la cazurile deja celebre din Craiova, unde se pare că interlopii fac legea locală, la mai recentele întâmplări din județul meu, unde un contravenient în stare de ebrietate își permite să facă glume proaste cu polițistul care l-a condus la spital și să lovească unul dintre cameramani, trendul siguranței și ordinii publice este, categoric, unul descurajant pentru cetățenii onești.
Situația aceasta nu mai poate continua!
Nu ne putem permite să acceptăm ideea că un șofer, cunoscut ca „șmecher”, ar putea coborî din mașină să ne omoare părinții în bătaie pentru că traversează prea încet, că un altul, beat, se trage de șireturi cu polițistul care îl oprește în trafic, că un șofer polițist poate fugi de la locul accidentului.
Îmi doresc să trăiesc într-o țară în care polițiștii să fie astfel recrutați, școliți, verificați periodic și plătiți încât să mă bucur când îi întâlnesc și să îi privesc cu respect, așa cum, de altfel, chiar merită mulți dintre ei.
Vreau doar polițiști care să știe să se adreseze politicos, dar și să pună cătușele atunci când este cazul!
Vreau siguranță și ordine publică!
Poate că, într-o bună zi, va dori și domnul ministru Blaga același lucru.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.