Camelia Khraibani

„Singurătatea politicii de forță”

Criza Crimeei nu s-a încheiat încă. Federația Rusă stă față în față cu Europa și Statele Unite ale Americii. La mijloc, Ucraina. S-a trecut de la operațiuni militare tactice de anvergură la amenințări cu sancțiuni și sancțiuni efective.

Confruntarea are loc acum în alt „câmp de bătălie”, dar este tot un dialog de forță, alimentat de o politică în forță.

Pe termen scurt, o politică de forță dă sentimentul puterii absolute, implacabile, radicale. Pe termen mediu și lung, asumarea acțiunii și a discursului politic de forță creează o vulnerabilitate subtilă, care își găsește cea mai elocventă expresie în izolarea politică. Acțiunile sunt practic suspendate. Dialogul devine o formalitate fără conținut. Esența puterii deținută în mod real scade. Totul „îngheață”. Eficacitatea acțiunii devine retorică, dacă nimeni nu mai dorește o interacțiune.

Toate acțiunile produc consecințe. Și, desigur, într-o lume atât de interdependentă cum este cea de azi, izolarea politică are un preț – declinul economic. Au apărut deja și primele efecte concrete. Săptămâna trecută, Banca Centrală a Rusiei a redus estimarea de creștere economică a țării pentru anul acesta la sub 1%, iar ministrul rus al Economiei, Alexei Uliukaiev, a estimat la sfârșitul lunii martie că creșterea economică ar putea încetini la 0,6% în 2014, dacă ieșirile de capital vor depăși 100 de miliarde de dolari.

De partea cealaltă, Banca Mondială anticipează, în varianta cea mai pesimistă, că în cazul agravării crizei ucrainene ieșirile de capital din Rusia ar putea atinge nivelul de 150 de miliarde de dolari în acest an și vor provoca o contracție a PIB de 1,8%.

Și aceste efecte sunt financiare și ele se produc într-o sferă în care nu mai pot fi contracarate prin manevre militare demonstrative sau tactice, un loc în care numărul de focoase nucleare strategice nu mai are nicio relevanță practică. Banii alunecă fluid din cont în cont, cu rigurozitatea și rigiditatea celor mai simple operații aritmetice.

Din păcate, dincolo de cifrele specialiștilor se află însă oamenii obișnuiți, a căror viață nu este atinsă de armamentele strategice, dar a căror prosperitate este condiționată de buna funcționare a economiei și de capacitatea Guvernului de a gestiona eficient funcționarea ei. Liderii politici ar trebui să nu uite că dețin puterea de a decide în numele celor care i-au delegat prin vot, iar deciziile politice ar trebui să fie luate în beneficiul acestora. Bunăstarea propriilor cetățeni este cea mai înaltă și importantă responsabilitate a unui conducător politic vizionar, care dorește binele oamenilor ale căror destine le are în mână. Orice demers împins dincolo de această responsabilitate devine doar o putere iluzorie și temporară, așa cum istoria a demonstrat-o de atâtea ori până acum.