Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 mai 2010
Declarații politice · retras
Vasile Silviu Prigoană
Discurs
„Sistemul sanitar și datoria față de pacienți”
Suntem, în aceste zile, martori ai efectelor acumulate în timp din cauza perpetuării deficiențelor și disfuncțiilor din sistemul sanitar românesc.
Lipsa cronică a fondurilor și morbiditatea ridicată au drept consecință, nu de puține ori, un act medical impropriu. Medicii sunt nemulțumiți, pacienții sunt nemulțumiți, iar potențialii pacienți așteaptă, uneori prea mult, ca boala să se agraveze până ajung în fața unui medic. La aceste aspecte reușim să adăugăm și lipsa de profesionalism sau nerespectarea unor norme care în domeniul medical pot face diferența între viață și moarte. Îmi amintesc că exista, cu ceva timp în urmă, o instituție care speria orice director de instituție atunci când își anunța prezența – Sanepidul. Înțeleg că, într-o formă oarecum fosilizată, există încă sub o formă descentralizată, dar se pare că nu mai sperie pe nimeni.
Lipsa medicamentelor, a materialelor sanitare necesare și a altor utilități, bolnavi care vin la urgențe cu seringa la pachet – o imagine destul de ușor de regăsit în multe dintre unitățile medicale din țară. Sumele restante către furnizori reprezintă facturi neachitate, mai ales către furnizorii de medicamente și materiale sanitare. Deși se achită facturi mai vechi, noile facturi apar perpetuu, ceea ce face ca datoriile să crească în continuare.
Chiar dacă managementul unui spital știe cu ce probleme se confruntă, știe exact ce are de făcut, cum trebuie procedat, nu știe mai niciodată când va avea și banii pentru a se achita atât de datoriile față de furnizori, dar mai ales cât mai bine de datoria față de pacienți.
Datoria unui medic, a unei echipe medicale sau a unui spital este, în primul rând, față de pacienți. Eu cred că sănătatea este neprețuită, dincolo de prețurile la medicamente, de datorii istorice sau de proiectele de modernizare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.