Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 aprilie 2019
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Luminița Maria Jivan
Discurs
„Situația DN 57, DN 57A și a proiectului de racordare la gaz din Clisura Dunării și Valea Carașului”
Declarația mea de astăzi va avea ca punct de atenție atât situația drumului deja arhicunoscut în județ, și anume DN 57, cu adiacent DN 57A, cât și a posibilului celui mai important proiect derulat vreodată în zona Clisurii și a Văii Carașului, mai exact racordarea la gaz. Drumul care pornește din Moravița și ajunge spre Oravița, Cheile Nerei, Moldova Nouă și Clisura Dunării este unul dintre cele mai importante drumuri care duce spre cele mai frumoase locuri de vizitat din zona Banatului, însă, din cauza gropilor și a faptului că nu a fost reabilitat de 40 de ani, nu face altceva decât să descurajeze turiștii.
DN 57 este un drum de doar 96 de kilometri, care a fost construit la începutul anilor ’70, iar timp de 40 de ani autoritățile nu au reușit să-l reabiliteze, gropile fiind doar peticite, fiind executate doar lucrări de întreținere curentă și periodică. Starea dezastruoasă a tronsonului obligă chiar cărășenii care se află aproape de DN 57 să meargă la Timișoara prin Serbia, ieșind din România pe la Naidăș, parcurgând șoselele din Serbia, urmând ca apoi să între în țară pe la Moravița. Din cauza acestui drum nu doar cărășenii care stau în apropiere îl ocolesc, ci și turiștii preferă să-l evite total.
Consolidarea DN 57 reprezintă un mare beneficiu adus nu numai bănățenilor, ci și tuturor cetățenilor, deoarece reabilitarea infrastructurii va aduce mai mulți turiști în zonă. Acest drum ar putea ajuta turiștii să ajungă foarte repede la celebra cascadă Bigăr, la morile de apă de la Rudăria, la Gladna, pe Cheile Nerei sau pe Clisura Dunării,
care reprezintă unul dintre obiectivele cu un potențial turistic extraordinar, nu numai pentru județ, ci și la nivel național. Mai mult decât atât, starea tragică a drumului reprezintă o piedică majoră pentru potențialii investitori care doresc să întreprindă diverse afaceri în zonă. În urma discuțiilor avute cu primarii din Moldova Nouă și Oravița, investitorii care își doreau să deschidă afaceri în această zonă evitau vehement din cauza infrastructurii dezastruoase și din cauza lipsei gazului de pe tronsonul începând cu Clisura Dunării spre Reșița.
În urma celor prezentate am acționat în direcția rezolvării acestei situații, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul actualei guvernări și fără sprijinul domnului ministru Răzvan Cuc, care a fost singurul ministru al transporturilor care a deschis cu adevărat ușa primarilor acestor zone afectate, cu scopul de a le oferi soluții.
Astfel, în urma vizitei ministrului în Caraș-Severin, acesta a asigurat că în acest an vor începe lucrările de reparații la DN 57 și DN 57A, respectiv Moravița–Oravița și Pojejena–Socol.
În ceea ce privește racordarea la gaz a localităților din Valea Carașului și din Clisura Dunării, curând totul se va schimba și cetățenii acestor zone se vor bucura de racordarea la gaz. Sistemul de transport al gazelor naturale reprezintă un proces necesar pentru comunitățile din această regiune a Caraș-Severinului. În plus, a fost creată și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Valea Carașului–Valea Almăjului–Clisura Dunării, care are ca obiect înființarea, organizarea, reglementarea, finanțarea, exploatarea și gestionarea în comun a serviciului de alimentare cu gaz pe raza de competență a UAT-urilor membre, precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional. Membrii acestei asociații sunt 22 de UAT-uri, urmând a li se alătura și alte unități administrativteritoriale, cum ar fi Carașova, Doclin, Ramna.