Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 mai 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Răzvan Mustea-Șerban
Discurs
„Solidaritate și susținere pentru evitarea agravării situației financiare a țării”
Libera exprimare a nemulțumirilor este parte a drepturilor pe care democrația le oferă fiecăruia dintre noi, însă ceea ce cu toții trebuie să conștientizăm este faptul că ne aflăm într-un moment zero al necesității aplicării unor măsuri care să permită redresarea economică a țării.
Criza din economia românească face imposibilă susținerea în continuare a unui sector public crescut, a salariilor care nu au acoperire reală în productivitate, sectorul bugetar având nevoie de ajustări până la un nivel sustenabil. De cealaltă parte, sectorul privat nu trebuie sufocat prin majorarea TVA sau creșterea cotei unice pentru a se putea dezvolta și a genera locuri de muncă, creând premisele și asigurând condițiile unei viitoare creșteri economice serioase.
Împrumuturile de la Fondul Monetar Internațional ar trebui să aibă ca scop direcționarea de capital către investiții care să reprezinte infuzii de capital menite să creeze locuri de muncă. Dacă acești bani pe care îi contractăm se scurg pe salarii și pensii, atunci nu am făcut altceva decât să creștem datoria publică a statului și să ne săpăm singuri groapa.
Avem nevoie de luciditate și solidaritate. Când vorbesc de solidaritate nu mă refer la interesele partidelor din care fiecare dintre noi face parte, ci vorbesc de o asumare a unor responsabilități comune. Nemulțumiri există și este firesc, dar alimentarea lor în mod public nu va duce la scoaterea României din criză. Părerile sunt împărțite, dar sunt convins de faptul că niciun politician și niciun partid nu dorește scăderea pensiilor și a salariilor, iar misiunea noastră, a parlamentarilor, este una dificilă întrucât este sarcina noastră să explicăm aceste măsuri celor pe care îi reprezentăm.
Este foarte ușor să arunci vina asupra celorlalți, dar să nu uităm că situația în care ne aflăm este rezultatul a 20 de ani de guvernare, și nu exclusiv a ultimilor ani, iar cei care acum depun moțiuni de cenzură și blamează actuala guvernare sunt la fel de răspunzători. România are acum nevoie de stabilitate politică, de liniște socială și de susținere pentru îmbunătățirea situației financiare în care se află.
Vă propun să nu uităm exemplul dureros al Greciei, pentru că ignorarea lui ne poate duce în aceeași direcție, ne poate duce în pragul falimentului. Invocând situația dramatică a Greciei, nu recurg la un clișeu moralistic, ci atrag atenția asupra unei stări de fapt, asupra unui stat care, deși se află în zona euro, este, în momentul de față, alimentat cu 110 miliarde de euro pentru a scăpa de faliment. Avem la îndemână instrumente pentru a evita ca această situație să aibă loc în România. Tergiversarea luării unor decizii în cel mai scurt timp va duce ca, peste câteva luni, românii să nu mai primească nici măcar 75% din salarii sau 85% din pensii, pentru că vom avea un buget secătuit de resurse.