Ion Melinte

## „Solul ca resursă naturală”

Solul reprezintă cea mai de preț resursă naturală a României, bogăția națională cea mai valoroasă, care împreună cu apa și aerul dau naștere hranei, fără de care populația s-ar prăpădi în câteva zile, cu politicieni, cu Guvern, cu toată pleiada de birocrați și mafioți care au cuprins, ca o pedeapsă, multe pârghii de decizie ale națiunii.

Ei, bine, pământul, solurile noastre sunt în mare pericol din cauza gravelor erori de decizie politică în privința măsurilor de conservare. Solurile românești și-au pierdut peste 40% din starea naturală a fertilității din următoarele motive:

– practicarea unei agriculturi primitive, în care îngrășămintele, ca factor de producție, nu mai există este la modă. Peste 50% din producțiile care cu greu se obțin astăzi sunt realizate pe seama resurselor solurilor – fenomen prezent numai în Africa – în agriculturile cele mai primitive;

– distrugerea a circa 60% din păduri, care a schimbat complet comportamentele ecologice ale segmentului de biosferă românesc, a favorizat schimbările climatice și, respectiv, deșertificarea;

– distrugerea lucrărilor antierozionale a făcut ca numai în câțiva ani să se piardă 150 milioane tone sol fertil, ce conține 1,5 milioane tone de humus. Nimeni, în ultimii 20 de ani, nu a investit un leu pentru evitarea acestei catastrofe.

Pe toți cei care vor putea să aibă un minimum de sensibilitate pentru dezastrul pe care îl trăim îi informez că un centimetru de sol se reface în minimum 400 de ani.

Solul și capacitatea lui de producție, la noi, au evoluat într-o direcție nedorită, la fel cum au evoluat organizarea și managementul agriculturii.

Capacitatea omului de a produce restrictiv pe solurile României a devenit imposibilă. Programe concrete de refacere a fertilității solului și de optimizare a factorilor de producție, deși sunt urgent necesare, nu se întrevăd în curând sau cel puțin nu se simt prezentate până în anul 2013.

Dacă ar fi, acestea ar trebui să înlocuiască neglijența criminală a guvernelor comuniste și postcomuniste privind gestionarea patrimoniului natural al țării. Românii au dreptul la o țară frumoasă și nu cred că vor accepta, în continuare, distrugerea ei.

Suntem vinovați dacă acceptăm să ne urâțim, să ne sluțim țara, și aceasta nu ne-o vor ierta copiii noștri, care, cu siguranță, vor conștientiza dezastrul, dar și sloganul puterii: „După noi, potopul.”