Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 mai 2013
Informare · respins
Marian Ghiveciu
Discurs
„Solul României trebuie să aibă un nivel ridicat de protecție”
Importanța pământului pentru om a fost în cel mai înalt grad exprimată, de-a lungul secolelor, de țăranul român. El a iubit, a ținut la peticul lui de pământ ca la copiii lui, l-a considerat ceva sfânt, făcând parte din ființa și existența lui. Pentru țăranul român pământul, tarlaua lui, erau sinonime cu familia, cu țara.
Nu trebuie să uităm că „Pământul este singurul bun material cu trei proprietari de drept: Dumnezeu, cel care l-a creat, țara în care este integrat și individul ce-l primește în administrare, cu obligația de a-l transmite urmașilor”.
De aceea, protecția solului constituie o problemă de interes național care impune adoptarea unui cadru legislativ adecvat.
Solul este o resursă naturală unică, de importanță cel puțin egală cu aerul și apa, care asigură mediul de viață terestră, alimentele, plantele tehnice, produsele agricole și forestiere necesare pentru bunăstarea continuă a populației României. Scăderea continuă a resurselor de sol poate amenința, pe termen lung, capacitatea României de a produce alimente, plante tehnice, cherestea, în cantități suficiente pentru a satisface cerințele interne și pe cele ale piețelor de export al națiunii.
Utilizarea pe scară largă și extensivă a solurilor în scopuri neagricole și nesilvice subminează baza economică a țării și calitatea mediului înconjurător în zonele rurale.
Față de cele menționate, consider că autoritățile îndrituite trebuie să pună bazele unei legi de utilizare, conservare și protecție a solului în scopul reglementării normelor, măsurilor și acțiunilor unitare necesare pentru asigurarea protecției solurilor din România, indiferent de categoria de folosință, deținător ori utilizator.
Cu toate că nu există o directivă comunitară în domeniul protecției solului, autoritățile îndrituite trebuie să elaboreze un nou cadru unitar în materie, astfel încât să asigure o coordonare unitară a activităților din aceste domenii, pe baza unor norme și prevederi cât mai precise, în vederea asigurării mai adecvate a protecției solurilor în România, indiferent de categoria de folosință.
Necesitatea adoptării unor norme în domeniul solului este determinată de rolul important pe care îl are solul în abordarea unor provocări internaționale, cum ar fi schimbările climatice, reducerea biodiversității, deșertificarea, eroziunea, inundațiile și alunecările de teren.
În aceste condiții, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ar trebui să reanalizeze proiectul de lege aflat în dezbatere în Parlament și să îl amendeze, în vederea promovării demersului legislativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.