Andrei Valentin Sava

„Soluțiile la criza francului elvețian se regăsesc într-o mai bună colaborare a tuturor părților implicate”

Bine v-am regăsit în această nouă sesiune parlamentară! Ne așteaptă o agendă încărcată, dar cu inițiative bine-venite. Prima mea intervenție din acest an este referitoare la criza francului elvețian.

După cum bine știm cu toții, criza francului elvețian a apărut ca o consecință a deciziei Băncii Centrale a Elveției de a renunța la plafonul minim de 1,2 franci/euro. Aceasta a dus la aprecierea-record a monedei elvețiene față de monedele țărilor europene. Prin urmare, criza francului afectează puternic țările europene. În ce privește situația concretă din România, francul elvețian a crescut în două zile de la 3,64 lei pe 14 ianuarie la cursul-record de 4,72 lei în 16 ianuarie. Pentru românii cu credite în franci elvețieni, o rată de 500 de franci s-a majorat în numai două zile cu aproximativ 340 de lei. Nu sunt puțini cei afectați de acest șoc. Astfel, avem 75.412 persoane fizice cu credite în franci elvețieni și care însumează un sold de 8,12 miliarde de lei. În total, finanțările în franci elvețieni reprezintă 4,5% din soldul total al împrumuturilor din sistemul bancar din România. Dintre acestea, 3,8% sunt contractate de populație și 0,7% de firme.

Având în vedere amploarea acestor credite, se impune plasarea soluțiilor legislative pentru această criză pe primele

locuri pe ordinea de zi. Dacă depășim nivelul macrostatistic, observăm că, deși printre debitori se află suficiente persoane cu venituri ridicate care își permit rambursarea, totuși gradul de îndatorare este mai mare în rândul populației cu nivel scăzut. Aproximativ 50% din debitorii creditelor în franci elvețieni au venituri nete lunare sub 1.500 de lei. Pentru aceștia, criza francului reprezintă o lovitură greu de suportat, deoarece le pune în pericol subzistența. Dacă am face asemănarea cu un seism, am putea spune că ei sunt cei mai aproape de epicentru și cei mai expuși.

Pentru a putea veni cu soluții, avem nevoie de o deschidere reală la dialog și o mai bună colaborare a actorilor implicați: forul legislativ, aparatul guvernamental, BNR, bănci și clienți. Este vorba de o tratare cu maximă responsabilitate a situației de către fiecare parte și o asumare corespunzătoare a riscurilor. Oricât de gravă este situația, nu trebuie să cădem în capcana unor măsuri radicale, de tipul intervenției statului prin impunerea conversiei în lei la un anumit curs, fără ca băncile să agreeze acest lucru. O astfel de măsură a costat Ungaria nu mai puțin de 11 miliarde de lei. Croația se pare că este la limita infringementului deoarece a înghețat cursul pentru un an, iar în cazul Poloniei costurile de împrumut pe piețe externe au crescut cu 15% în contextul discuțiilor despre posibilitatea conversiei la alt curs decât cel actual.

Nu cred că vrem să creăm un blocaj în sistemul financiar bancar. Totul trebuie făcut cu însușirea responsabilității de către fiecare actor în parte: bancă, stat, client.