Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 aprilie 2014
Declarații politice · respins
Angel Tîlvăr
Discurs
„Soluționarea situației cadrelor didactice ce au obținut cel puțin 7 la concursurile de titularizare”
Ordonanța de urgență nr. 16/2014 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 va conduce la asigurarea unui număr tot mai mare de cadre didactice calificate, reducerea numărului de cadre didactice pensionate, asociate și fără studii corespunzătoare postului didactic ocupat, creșterea atractivității meseriei de cadru didactic.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 106/2014 s-a stabilit că prevederile art. 253 alin. (1) lit. a) și b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, ce instituie condițiile generale care trebuie îndeplinite cumulativ de cadrele didactice netitulare calificate pentru a deveni titulare în sistemul de învățământ preuniversitar, sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a stabilit că aceste norme de lege sunt discriminatorii, întrucât permit recunoașterea calității de titular în învățământul preuniversitar într-o altă modalitate decât concursul, la care sunt obligate să se supună toate celelalte persoane care vor să acceadă la posturile didactice ca titulari. De asemenea, noțiunea de „viabilitate a postului/catedrei”, utilizată în textul de lege, are un caracter imprecis, în timp ce instituirea condiției acordului consiliului de administrație al școlii deschide calea arbitrarului și subiectivismului în domeniu. În consecință, prin reglementarea confuză, se creează dificultăți în planul interpretării și aplicării.
Prin suspendarea prevederilor art. 253 alin. (1) lit. a) și b), cadrele didactice calificate angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, care au obținut nota/media de cel puțin 7 la un concurs național unic de titularizare în învățământul preuniversitar, nu pot ocupa postul deținut pe perioadă nedeterminată, deși, în prezent, îndeplinesc condițiile legale necesare pentru ocuparea acelui post/catedră. Aceste cadre didactice nu s-au putut titulariza în ultimii 6 ani, deoarece nu au existat posturi/catedre viabile. Între timp, în unele dintre unitățile de învățământ în care își desfășoară activitatea aceste cadre didactice s-au creat posturi/catedre vacante și viabile prin pensionarea cadrelor didactice titulare sau prin transfer în alte unități de învățământ. Așadar, în unitățile de învățământ unde apar astfel de posturi viabile, aceste cadre didactice netitulare calificate sunt îndreptățite să ocupe posturile respective.
Pentru rezolvarea situației create a fost elaborată și aprobată această ordonanță, ce are ca obiect modificarea
art. 253 alin. (1) lit. a) și b) și completarea anexei, în sensul punerii de acord a prevederilor declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției României.
Trebuie menționat faptul că, în textul aprobat de Guvern, Ministerul Educației Naționale a adus clarificări în ceea ce privește situația cadrelor didactice, astfel că, pe de o parte, se precizează că nu există două procedee de titularizare diferite, iar pe de altă parte, textul definește conceptul de „viabilitate a postului”.