Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 martie 2009
other · adoptat
Marin Almăjanu
Intervenție într-o problemă personală a domnului Ion Tabugan 42
Discurs
„Șomajul ia amploare și în județul Teleorman, fără ca noii guvernanți să aibă vreun plan coerent pentru stoparea acestuia”
Vă mai aduceți aminte de Programul de guvernare aprobat în Parlamentul României odată cu învestirea Guvernului Boc?
Mai mult ca sigur, colegii aflați la guvernare l-au uitat cu desăvârșire sau suferă de amnezie temporară, altfel nu există nicio explicație plauzibilă pentru nepăsarea de care dau dovadă aceștia, deși problemele cu care se confruntă atât cetățenii, cât și numeroase întreprinderi sunt deja extrem de grave.
Eu, ca parlamentar, reprezentant al cetățenilor dintr-un colegiu al județului Teleorman, nu pot să mă prefac că nu am văzut, nu am auzit promisiunile făcute sub jurământ cu maximă „preocupareˮ de cei care acum sunt miniștri în „mareleˮ și „seriosulˮ Guvern Boc. Acest program de guvernare a fost elaborat cu doar 3 luni și ceva în urmă și nu pot înțelege cum e posibil ca absolut nicio idee să nu-și mai găsească acum transpunere în realitate.
Când vii și spui, într-un capitol denumit cu atâta emfază „Angajamentul pentru buna guvernare a Românieiˮ, că unul dintre obiectivele fundamentale pe care acest guvern și le asumă este: „protejarea locurilor de muncă, prioritate a perioadei următoare, precum și crearea de noi locuri de muncă, inclusiv în mediul ruralˮ, te întrebi dacă este vorba de aceiași miniștri validați în decembrie 2008 sau trăim într-o altă Românie...
Dacă pentru PSD-iștii și PD-L-iștii guvernanți desființarea primei de câte 1.000 de euro propusă în Programul anticriză de către fostul Guvern Tăriceanu pentru angajarea fiecărui șomer din categoriile defavorizate și înlocuirea acestei măsuri cu scutirea angajatorilor, pe 90 de zile, de la plata contribuției sociale pentru salariații trimiși în șomaj tehnic reprezintă un mod de protejare a locurilor de muncă, să le explice dumnealor oamenilor disponibilizați zilnic în toată țara de ce li se întâmplă acest lucru și Guvernul Boc nu face nimic pentru ei. Numai în Alexandria au fost acum câteva zile trimiși în șomaj tehnic 200 de angajați de la o fabrică de rulmenți, începând cu luna martie aflându-se în total în această situație aproximativ 700 de salariați doar de la întreprinderea respectivă.
Care sunt adevăratele consecințe ale politicilor actualului Guvern, ale lipsei de coerență și ale unui plan serios anticriză care să salveze măcar IMM-urile, să stimuleze investițiile și să stopeze valul nesfârșit de disponibilizări? Nu există, din păcate, decât un singur răspuns real: faliment pentru majoritatea întreprinderilor și sărăcie pentru mulțimea de oameni rămași fără slujbe!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.