Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 martie 2010
Declarații politice · respins
Mircea Grosaru
Discurs
„Șomerii din transporturi, șomerii din învățământ și alți șomeri”
În lunile următoare se prefigurează că în România numărul șomerilor va crește de la 760.000, la ora actuală, la circa un milion de oameni.
Sunt anunțate greve în diverse sectoare ale vieții sociale, greve ale celor disponibilizați din transport, greve ale profesorilor și nu numai.
Consider că acestea sunt consecințele a ceea ce s-a întâmplat în lunile trecute în România, pornind de la alegerile parlamentare, urmate de alegeri prezidențiale și alte
frământări ale vieții politice care au influențat viața socială a populației.
Se plătesc deconturile unor politici necoerente, care nici nu aveau cum să fie altfel până la stabilizarea vieții politice din România.
La toate acestea, dacă mai adăugăm și perioada de iarnă din care cetățenii ies îndatorați și slăbiți – iar această iarnă nu a fost una prea ușoară –, ne putem imagina consecințele la nivel național, într-o țară ca România care are nevoie de un sprijin financiar consistent pentru a putea spera să ajungă la nivelul altor țări membre ale Uniunii Europene.
Ce vor face muncitorii din transporturi?
Ce vor face profesorii și cadrele didactice disponibilizate din învățământ?
Ce vor face disponibilizații din administrație?
S-ar părea, la prima vedere, că pentru ei soluția ar fi să se înroleze într-un partid care îi poate sprijini, dar și aici vor trebui să stea la rând, sau să se recalifice, sau să plece din țară.
Nu știu dacă ultima variantă este cea mai bună, însă cu siguranță că nici înrolarea într-un partid, sau în „partidul-stat” nu este ușoară. Au făcut-o alții înainte, care stau și așteaptă un sprijin și poate că nici până acum nu l-au primit.
Așadar, singura variantă plauzibilă ar fi reorientarea spre o altă meserie, spre o altă profesie mult mai căutată și în care, dacă nu ai o siguranță maximă, măcar te obișnuiești cu ideea că nimic nu este sigur nici în România la ora actuală.
Și este o realitate. O realitate la care mulți nu s-au gândit, pentru că au considerat experiența lor și vechimea în muncă o carte de vizită suficientă în ocuparea unui post.
Se vede din nou că nu este așa. Nici pentru ei și nici măcar pentru cei din politică, oricare partid ți-ai alege. Chiar dacă acum ești la putere...
*
Declarație politică intitulată „Haiti și Chile, lecții pentru România”.
Pe adresa personală de e-mail de la Camera Deputaților mi s-a transmis o corespondență prin care mi se comunica că într-un ziar a apărut următorul comentariu, cu titlul de mai sus:
„Imaginile difuzate de televiziunile de la noi surprind senzaționalul, dar pierd esențialul. Telespectatorii au putut vedea mult căutatele «imagini șocante» cu o bandă jefuind un magazin părăsit. Concluzia, scrisă în josul ecranului: «Haos în Chile». Ei bine, nu! Realitatea este că statul Chile a evitat un dezastru major, acolo unde Haiti nu a reușit, iar cutremurul din Chile a fost de 50 de ori mai puternic decât cel din Haiti!