Gheorghe Ciocan

„Șomerii – între moarte clinică și comă”

Șomerii, în sensul Biroului Internațional al Muncii, sunt persoanele în vârstă de 15–74 ani care îndeplinesc simultan următoarele 3 condiții: (I) nu au un loc de muncă; (II) sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni; (III) s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.

Rata șomajului în sens BIM reprezintă ponderea șomerilor BIM în populația activă. Nu poți numi șomer acel individ care nu este luat în evidență și nu primește ajutorul de șomaj. În condițiile în care numărul de joburi vacante, posturi nou-înființate etc. rămâne mic, iar numărul celor care caută loc de muncă (șomeri sau actuali angajați) este în creștere de la lună la lună, nu se poate vorbi despre o scădere a ratei șomajului. Să luăm în calcul și faptul că aceste cifre reprezintă numărul celor care sunt încadrați în șomaj, și nu al celor care au terminat această perioadă de încadrare, asta ca o corectare care se dorește necesară.

Prin definiție nu ar trebui să fie adevărul ascuns, trebuie să fim cinstiți cu noi înșine, pentru că mai sunt și oameni care sunt interesați de soarta națiunii. România are circa 5 milioane de angajați, 5 milioane de pensionari, 5 milioane de copii minori (considerând că sunt la școală, deși de la 16 ani sunt destui care nu o mai frecventează). Este clar că 7 milioane de români nu au loc de muncă în România.

Scădem încă 3 milioane care lucrează în alte țări și ajungem la șomajul real: 4 milioane de români.

Poate că ar trebui să ne unim eforturile și împreună să căutăm soluții pentru a reuși să ajutăm la redresarea economiei, lucru ce va duce implicit la reducerea numărului de șomeri.