Sanda Maria Ardeleanu

## „SOS – Patrimoniul cultural al României!”

Un regretabil și greu de imaginat atentat cultural asupra Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava m-a făcut să conștientizez marele pericol în care se află toate celelalte peste 50 de astfel de așezăminte culturale din toată România. Lipsa de dialog sau, mai bine zis, „dialogul surzilor” dintre Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR) și administrațiile locale a condus la situații inacceptabile, ca cea de la Suceava.

Operă arhitecturală a unuia dintre reprezentanții modernismului în arhitectură – curentul denumit funcționalism liric sau popular baroc –, arhitectul Nicolae Porumbescu, Casa de Cultură de la Suceava trebuie, fără îndoială, să intre în patrimoniul național. Aceasta se înscrie în galeria simbolurilor culturale de inspirație populară, proiectate și construite sub atenta supraveghere a lui Nicolae Porumbescu și a soției sale, Maria Porumbescu, în anii ’70, și în alte orașe din țară: București, Satu Mare, Baia Mare, Botoșani, Iași, Hunedoara. Nu putem vorbi despre această construcție fără să îi cunoaștem istoria și rolul ei în definirea unui concept arhitectural izvorât din încăpățânarea unui „creator fecund, talentat și inteligent”, care a creat, prin Casa de Cultură din Suceava, „o pagină fermecătoare în cartea culturii românești”.

Fără mijloace de autosusținere și întreținere, Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, la fel ca multe altele din întreaga țară, a devenit ținta întreprinzătorilor pragmatici, fără simțul conservării simbolurilor sau al cultivării autenticului, fără scrupule când s-a ivit oportunitatea de a distruge operele înaintașilor prin diverse amenajări. Astfel că, în aceste edificii, destinate, conform Regulamentului de organizare și funcționare al casei de cultură a sindicatelor, „ridicării nivelului de cultură al diverselor categorii socioprofesionale și de vârstă ale populației”, se fac amenajări cu „iz de bani”, care distrug arhitectura originală pentru a lăsa loc unor baruri ai căror clienți nu au nimic în comun cu actul cultural din interiorul sălilor de spectacol.

După cum probabil cunoașteți, după 1989, casele de cultură ale sindicatelor au trecut în administrarea Asociației Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR), organism constituit din cele patru mari confederații sindicale, respectiv Frăția, Cartel Alfa, CNSDR și Blocul Național Sindical, astfel că un eventual proces de clasare a imobilelor în cauză ca monumente nu poate fi demarat fără acceptul ANCCSR. La Suceava, de exemplu, și nu doar acolo, proprietarul nu dorește clasarea. S-a încercat și o preluare la nivel național a caselor de cultură la primării încă din 2004, printr-o hotărâre de guvern, însă nu a existat niciodată o bază legală solidă.

Consider că este de datoria noastră să salvăm aceste edificii destinate culturii și, în acest sens, trebuie să facem acele reglementări legislative care, măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, să oprească activitățile aparent „cu acte în regulă” desfășurate de persoane fără spirit civic și care