Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 septembrie 2008
Declarații politice · Trimis la votul final
Petru Călian
Discurs
Sper că n-ați făcut-o intenționat!
Și vă reamintesc că nu suntem în alianță cu partidul dumneavoastră!
Vă mulțumesc.
Am să dau citire unei declarații politice intitulate „Radiografie a evoluției economice românești”, iar o declarație politică legată de Autostrada „Transilvaniaˮ o voi depune în scris.
Raportul recent al Guvernului, prezentat de șeful Executivului, anunță glorios o reușită a Programului de guvernare. Domnul ministru recită parcă un vers din literatura autohtonă, în care deznodământul e întotdeauna optimist, dar paradoxul apare între decorul teoriei raportului și crunta realitate din public.
Creșterea economică „record” de 8,8% înregistrată în primul semestru al acestui an și dublarea valorii punctului de pensie sunt principalele „reușite” ale actualului Guvern, prezentate cu surle și trâmbițe, însă practica e departe de a fi ideală. Cum poate da domnul Tăriceanu pronosticul că până în 2014 România ar putea fi a șaptea putere economică a Europei, când în prezent țara noastră muncește și a muncit de ani buni pentru câțiva kilometri de autostradă, când reforma în învățământ, justiție și sănătate a eșuat și când cetățeanul de rând face pe supraviețuitorul cu salariul minim?!
Conform datelor prezentate, Executivul a investit în educație cât s-a investit din 1990 până în 2005. Paradoxal, sistemul românesc de învățământ a înregistrat cele mai slabe rezultate din perioada postdecembristă. Scumpirea produselor și tensiunile apărute între producătorii agricoli autohtoni și reprezentanții hipermarketurilor au sărăcit coșul zilnic de cumpărături al consumatorului. Acestea sunt doar câteva exemple ale situației actuale din România, deci cum poate fi benefică această creștere economică, dacă nivelul de trai nu a crescut odată cu ea? Sau barometrul din teren e stricat?!
Actualul Guvern, lipsit de viziune și coerență, cu soluții de moment, nu lasă în urmă dezvoltarea durabilă promisă. Această creștere economică a adus cu ea și creșterea inflației, fiind tipul de creștere economică periculoasă, care adâncește discrepanța între consum și producție.
Analiștii avertizează că măsurile luate la nivel de Executiv sunt nesustenabile, iar în mai puțin de un an economia va trece printr-un declin agresiv, cu grave efecte asupra veniturilor populației. Este un semn clar al colapsului în care România se va menține în viitorul apropiat, este un semn pe care România îl va primi moștenire. Discursul cu adieri de campanie electorală al primuluiministru încadrează „7 priorități pentru România europeană, o Românie mândră și prosperă”, dar care de ani buni se luptă pentru a găsi o guvernare adaptată realității. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.