Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 martie 2009
other · adoptat
Octavian Bot
Discurs
Sper că Partidul Național Liberal va aprecia blândețea primului-ministru al Guvernului, al Coaliției de guvernare care, în programul anticriză pe care l-a prezentat, a trecut — așa după cum greșit vă exprimați, domnule Nicolăescu, _en passant_ , nu se spune _enpassant_ . Deci limba franceză se vorbește totuși cu accent.
Coaliția de guvernare nu a făcut decât să treacă, _en passant_ , într-adevăr, peste greșelile și abuzurile comise de Partidul Național Liberal în guvernarea care a trecut.
Până nu demult, ne spuneau că economia românească duduie, și mă miră faptul că cei care se pricep la motoare din Partidul Național Liberal nu au realizat faptul că, dacă un motor duduie, înseamnă că nu funcționează la parametri nominali și că urmează să explodeze.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.