Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Victor Paul Dobre
Discurs
Vă mulțumesc.
În conformitate cu prevederile art. 70 din Regulamentul Camerei, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului a fost retrimisă Comisiei pentru muncă și protecție socială în vederea întocmirii unui nou raport.
În urma rediscutării propunerii legislative în ședința din 16 iunie 2010, comisia a hotărât, cu unanimitate de voturi, aprobarea propunerii legislative cu amendamentele cuprinse în prezentul raport, care îl înlocuiește pe cel din mai.
Am avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și pe cel al Comisiei pentru egalitatea de șanse.
Am avut un punct de vedere negativ de la Guvern, respectiv de la Ministerul Finanțelor.
Propunerea are ca obiect de reglementare modificarea ordonanței menționate, în sensul acordării concediului și indemnizației pentru creșterea copilului, precum și a stimulentului lunar pentru fiecare copil aflat în îngrijirea părinților naturali sau, după caz, în îngrijirea persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de ordonanță pentru acordarea acestor drepturi pentru toți copiii, și nu doar pentru primele trei nașteri sau pentru primii trei copii.
În textul inițial, propunerea legislativă prevedea asigurarea posibilității transmiterii la cerere a drepturilor prevăzute de la părinți către bunicii materni sau paterni. Aceste prevederi însă au fost eliminate.
Comisia propune plenului Camerei Deputaților aprobarea propunerii legislative, în vederea instituirii unui tratament nediscriminatoriu între persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta ordonanță, indiferent de numărul copiilor.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat.
Camera Deputaților este Cameră decizională, și comisia vă propune adoptarea cu amendamentele din raport.
Vreau să menționez, de asemenea, un amendament extrem de important. Intrarea în vigoare a legii va fi începând cu 1 ianuarie 2011, astfel încât la fundamentarea propunerii de buget pentru 2011 să fie luată în calcul, și aplicarea ei să fie posibilă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.