Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2015
other
Vasile Iliuță
Discurs
## „Spitale județene sau lagăre!”
Zi de zi avem imagini și comentarii în mass-media despre dezastrul din spitalele românești, zi de zi ne îngrozim de imaginile de coșmar ori chiar simțim condițiile mizere pe pielea noastră sau a copiilor noștri.
Sunt spitale în care domnește dezordinea, pentru că în ape tulburi peștii de pradă sunt mai greu de prins. Cine își asumă, domnule ministru al sănătății, responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în unele spitale județene în care haosul este la el acasă? De ce oare nicio autoritate județeană sau chiar Ministerul Sănătății nu conștientizează că renovarea și dotarea acestor spitale trebuie să reprezinte cu adevărat una dintre priorități?
La Spitalul Județean Călărași, la Secția de pediatrie te îngrozesc mizeria de la intrare și pereții care stau să cadă, mucegaiul este la el acasă, iar grupurile sanitare insalubre seamănă cu cele din închisori. Domnule ministru al sănătății, aceste imagini de coșmar le văd pacienții în aproape toate spitalele publice, înglodate în datorii și fără medicamente.
Domnule ministru Bănicioiu, renovarea nu se face doar cu o găleată de vopsea și o pensulă, iar Corpul de control îl puteți folosi nu doar ca să constate dezastrul și mizeria, ci și pentru a curăța spitalele de mizeria umană care spoliază banii publici ai sănătății. Pacienții au obosit să audă de la dumneavoastră discuții ample despre planuri și strategii. Este necesar să dispuneți măsuri concrete, dar și alocări de fonduri necesare pentru remedierea urgentă a problemelor care nu mai suportă amânare, atât la spitalul din Călărași, cât și la celelalte spitale cu probleme similare.
Nu trebuie să aruncați mereu pisica în curtea autorităților locale sau județene, ministerul pe care îl conduceți trebuie să se implice concret în rezolvarea gravelor probleme cu care se confruntă spitalele publice, prin alocarea de fonduri din bugetul ministerului și prin soluții concrete de atragere și utilizare a fondurilor europene.
Treceți la fapte, domnule ministru! Apucați-vă de guvernat, domnilor guvernanți!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.