Beatrice Tudor

„Spitalele private și responsabilitatea lor. O discuție care trebuie să aibă loc cât mai repede și cât mai transparent!”

Acum câteva zile o știre zguduia România: un copil a murit într-un spital privat din România, în urma unei operații care nu era foarte complicată. Aspectul cel mai uluitor a fost însă acela că, deși micuțul se afla într-un spital, părinții au apelat numărul de urgență 112 pentru a cere ajutor în vederea salvării vieții copilului.

Declarația mea politică nu este despre acest caz tragic, pentru că nimeni, niciodată, nu ar trebui să facă politică pe spatele tragediei prin care trece o familie. Declarația mea politică este despre un sistem, cel al spitalelor private, și despre cum funcționează acestea. Pentru că, din păcate, cazuri precum cel amintit par să fie din ce în ce mai frecvente.

Să o luăm cu începutul. Spitalele private din România au din ce în ce mai mult priză la public. Pe de o parte, pentru că au parte de un marketing, de campanii de publicitate și de relații publice bine puse la punct, care implică foarte multe persoane cunoscute și influente, ca să nu mai vorbim de generoase bugete pentru mass-media. Pe de altă parte, popularitatea acestor spitale private este dată și de faptul că angajatorii oferă, din ce în ce mai frecvent, ca modalități de atragere și de fidelizare a angajaților, abonamente la centre de sănătate private. Nu în ultimul rând, popularitatea este generată și de faptul că, într-adevăr, condițiile de cazare dintr-un spital privat sunt mai arătoase decât cele dintr-un spital public. Dar nu trebuie oare să ne întrebăm dacă nu sunt lucruri mai importante, în afara condițiilor de cazare?

Să luăm cazul nașterilor. Nașterile reprezintă una dintre cele mai importante surse de venituri pentru aceste spitale private. Nașterile la privat sunt mult mai scumpe decât la stat, iar clienții plătitori primesc, cel mai frecvent, condițiile de cazare pe care le plătesc. Dar ce se întâmplă din punct de vedere medical nu este la fel de important ca modul în care arată rezerva în care stau mama și nou-născutul. Este o discuție serioasă, pe care trebuie să o purtăm responsabil și cu toate cărțile pe masă, pentru că vedem că spitalele private încasează banii pentru naștere, dar, dacă aceasta se complică, mama și copilul sunt trimiși cu ambulanța de urgență la spitalele de stat.

Același lucru este valabil și pentru operațiile așa-zis ușoare, care nu reprezintă proceduri foarte elaborate. În momentul în care pacientul dezvoltă o complicație, privatul se spală pe mâini de responsabilitate și trimite pacientul la stat, dar banii îi păstrează. Și atunci cum rămâne cu modul în care se împart riscurile și responsabilitățile? Privații fac bani pe proceduri simple cu valoare adăugată mare, cum se zice în afaceri, iar în momentul în care ceva nu merge cum trebuie implică spitalele publice și scapă și de costuri, și de responsabilitate.

Privatul face profit în sistemul de sănătate, iar statul duce greul. Asta este realitatea zilelor noastre. Iar, peste toate acestea, cei care reprezintă dreapta politică vin frecvent și caută să lovească și mai puternic în sistemul public de sănătate, cu următoarea idee: finanțarea ar trebui să urmeze contribuabilul, iar cetățeanul ar trebui să aibă posibilitatea să-și ia banii de pe urma asigurărilor de sănătate și să poată merge inclusiv la privat cu acești bani, care, chipurile, sunt ai săi. De ce este deplasată această gândire? Răspunsul este simplu: cât timp privatul nu-și asumă niciun fel de risc și trimite pacientul la stat avem cu toții o serioasă problemă.