Ion Eparu

„Sportul, mândria unei națiuni”

Cu toții trăim o emoție aparte ori de câte ori un sportiv român urcă pe podiumul unei competiții. Întreaga țară vibrează la auzul imnului național și la înălțarea drapelului pe cele mai înalte culmi. Atunci ne simțim cu adevărat mândri că

suntem români. Pentru sportiv, anii de muncă, de antrenamente dure, de accidentări, de sacrificiu, se concentrează în acel moment unic în care își primește binemeritata medalie, cum subliniază deseori comentatorii, „încă o medalie pentru România”.

Ce îi oferă însă România sportivului? Cu ce îl răsplătește pentru că, mulțumită lui, preț de câteva clipe, imnul țării noastre răsună în întreaga lume? Probabil cu resurse financiare reduse, cu săli de antrenament neechipate corespunzător, cu echipamente vechi de câteva generații. E drept că practicarea unui sport de performanță ține mai întâi de alegerea și determinarea sportivului, dar, ca în orice alt domeniu, talentul trebuie cultivat. Sunt din ce în ce mai puțini sportivi de performanță, iar motivele sunt ușor de înțeles: lipsa motivației și a resurselor financiare. Când atâtea domenii îți oferă o siguranță financiară pe termen lung, practicarea unui sport nu se mai numără printre priorități.

În preajma Olimpiadei de la Soci, nu pot să nu remarc lipsa de implicare a statului în privința sporturilor de iarnă. Deși relieful ne avantajează, sportivii români sunt nevoiți să se deplaseze în alte state pentru a se antrena pe pârtii. Singurul patinator român prezent la Olimpiadă se antrenează de mai bine de doi ani într-o altă țară, pentru a reuși să facă performanță. Sportul e într-o continuă schimbare și, pentru a reuși să se pregătească în condiții optime, adaptate cerințelor actuale, din ce în ce mai mulți sportivi sunt nevoiți să părăsească țara. Devine astfel și mai dureros momentul în care un sportiv român concurează și aduce unei alte țări bucuria unei medalii.

Cu toate acestea, încă mai există tineri pentru care o medalie reprezintă un scop și o recompensă suficient de puternică a anilor petrecuți în sala de antrenament. Acestora, statul trebuie să le ofere certitudinea că valoarea și eforturile le sunt apreciate. Luând exemplu de la alte state care, în urmă cu câțiva ani, nici măcar nu erau prezente la competiții, dar acum domină podiumurile mondiale, așa și România trebuie să își recapete locul în fruntea clasamentelor. Dezvoltarea infrastructurii sportive reprezintă o investiție pe termen lung care va aduce beneficii atât sportivilor, cât și statului român. Câștigarea unei medalii reprezintă nu numai încununarea muncii unui sportiv, ci și un mod de promovare a imaginii unei țări, o țară care încurajează sportul și își onorează sportivii.

Cea mai bună modalitate de a-i mulțumi unui sportiv pentru sentimentul de mândrie națională insuflat unei națiuni la înălțarea tricolorului pe catarg e aceea de a-i asigura toate resursele necesare pentru a face performanță. Pentru a ne uita cu demnitate la un sportiv medaliat și pentru a simți într-adevăr că acea medalie e a noastră, a românilor, avem datoria morală de a participa la efortul și la pregătirea acestuia pentru marile competiții. Doar atunci putem spune cu emoție și bucurie în suflet: „Felicitări! Încă o medalie pentru România!”