Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 decembrie 2018
other · adoptat tacit
Bogdan Gheorghe Trif
Discurs
Spuneați de OMD-uri, că le luăm banii societăților, hotelierilor și decid primăriile. Nu, domnilor. Iarăși sunteți într-o eroare. Probabil, cine v-a scris textul n-a știut să vă explice. Sunt banii din taxa specială, colectați de primărie – repet, taxa specială –, și pentru prima dată noi, pe o taxă a unei autorități publice locale, facem posibil ca mediul privat să devină partener și să decidă și ei în acest sens.
Mai mult decât atât, n-am exclus pe nimeni. Bineînțeles că doar cei care plătesc această taxă au și drept de vot. Ceilalți au vot consultativ, dar nu sunt excluși. Îi așteptăm să vină cu expertiza lor, să-i ghideze pe toți cei din OMD.
Am să încerc să le răspund și celor din USR.
Spuneați de turismul balnear. Vă spun că avem redevențe zero. Am avut o întâlnire cu sectorul balnear chiar săptămâna trecută și erau extrem de mulțumiți. Am lucrat împreună la o strategie în domeniul balnear și împreună cu ei am finalizat-o, este în dezbatere publică și urmează s-o și promovăm. Este pentru prima dată când România va avea o strategie în domeniul balnear asumată de către cei din mediul privat.
Spuneați de turiștii români că pleacă în afara granițelor și că nu facem nimic. Tocmai, doamna senator, voucherele de vacanță au acest rol, de a-i determina pe români să-și petreacă vacanțele în România. Pentru că – să nu uităm! – 300 de euro reprezintă un ajutor destul de important.
Și, având acești bani, ești determinat, cu alte cuvinte, să rămâi în România sau, dacă alegi să-ți faci o vacanță și în străinătate, măcar o parte din concediu sau din vacanță să o petreci și în România. Este o măsură directă de stimulare a turismului din România, a turismului intern.
La Londra – mă bucur că ați adus în discuție participările noastre la târgurile internaționale –, la Londra am avut un stand, în mijlocul târgului, și vi-l pot și arăta, pe 300 de m[2] , realizat de către organizatorul târgului. Este cel mai mare târg de turism din lume. Dacă nici cel care organizează acest târg nu știe să-și facă un stand pentru B2B, atunci trebuie să plecăm cu toții acasă, nu doar ministrul turismului.
Și aș vrea să vă arăt o poză cu standul Germaniei, care este..., cred, de 50 de m[2] . Uitați-vă și dumneavoastră puțin. Probabil că, dacă aveam un astfel de stand, ne crucificați.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.