Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 martie 2013
Declarații politice · respins
Laurențiu Chirvăsuță
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Stabilitatea României este dezideratul împlinit al USL”
Voi face apel, în această declarație politică, la maturitatea gândirii oamenilor politici care decid acum soarta României. Rămân consecvent ideii de stabilitate și de unitate pentru România și cred că anul acesta, mai mult ca oricând, avem nevoie de un climat de liniște pentru a putea dezbate proiectele de interes major pentru țară și aici includ actele care vor modifica mai întâi Legea fundamentală – Constituția – și Legea privind reorganizarea administrativ-teritorială a României.
Uniunea Social-Liberală, așa cum a fost ea gândită, a făcut ca importante proiecte să fie legiferate până acum și cred că, având ca principal scop reformarea statului prin modificarea Constituției, va reuși să dovedească cetățenilor că poate duce la bun sfârșit angajamentele pe care și le-a asumat.
Stabilitatea României pornește din stabilitatea din interiorul USL și oricât de mult și-ar dori unii să spună că USL se află într-un punct de cotitură, acest lucru este infirmat de acțiunile comune și de deciziile politice luate în consens.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.