Ioan Dumitru Puchianu

„Stabilitatea sistemului educațional nu înseamnă și calitate.”

Învățământul românesc pare a se fi stabilizat. Cel puțin pentru o perioadă de timp, părinții și elevii pot răsufla ușurați și își pot face planuri de viitor, un viitor mai îndepărtat, care să includă și o planificare educațională stabilă pentru generațiile viitoare, pentru că, cel puțin în ultimii ani, învățământul românesc putea fi caracterizat ca fiind de tipul „ministrul și reforma”. Fiecare, dar absolut fiecare ministru care a ocupat pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă acest fotoliu a ținut parcă cu tot dinadinsul să-și lase amprenta reformistă asupra destinului bieților elevi.

Nu sunt un conservator care să se opună inovațiilor într-un domeniu, dar aici este vorba despre destinul și viitorul

a mii de elevi care, odată supuși unor reguli impuse, își modifică ireversibil traiectoria de viață. S-au schimbat succesiv, de la un an la altul, nici măcar de la o generație la alta, regulile de admitere, sistemul de notare, tezele, examenele de promovare într-o treaptă educațională superioară etc., totul cu o asemenea repeziciune încât bietul copil se trezea că după ce trei ani a învățat pentru o anumită aplicație de admitere, în câteva luni trebuia să reia totul.

Fiecare ministru, și au fost destui, indiferent de coloratura politică, a dorit să schimbe ceva. Poate unele schimbări au fost bune, altele catastrofale, dar toți au uitat să ia în calcul factorul continuității. De aceea ideea politică a unui pact de stabilizare educațională pentru o perioadă mai lungă de timp nu poate fi decât apreciată ca pozitivă. Dovadă este și acordul politic unanim manifestat de principalele partide. Acesta ar putea fi primul pas ferm și hotărât pe care învățământul românesc îl face spre sistemul educațional european.

Dar pentru integrarea deplină în marea școală europeană mai avem multe de făcut. Restructurarea și reînnoirea programei școlare, indiferent de nivel, este o prioritate. S-a plecat de la manualele din 1989 și prea puțin a fost schimbat, eventual o mică cosmetizare, dar materia a rămas extrem de stufoasă și greu de înmagazinat. Învățământul românesc nu merge pe ideea unei testări prealabile a elevului, pentru ca apoi acesta să fie îndrumat spre un domeniu compatibil cu aptitudinile sale, și de aici situații în care mii de copii își ratează, practic, viitorul numai pentru că sunt obligați să asimileze în exces, dacă pot, mii de pagini cu informații care nu le vor fi folositoare în viitoarea carieră.

Pactul educației este un lucru bun, salvează situația de moment, dar urmează să lucrăm și la calitate. Viitorul de aici va putea să înceapă, dar, dacă plecăm pe aceleași baze, fundația va fi tot șubredă.