Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 mai 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Constantin Faina
Discurs
„Stadiul realizării obiectivelor Programului Operațional Sectorial de Mediu”
Conservarea și managementul resurselor naturale realizate prin politica agricolă, de dezvoltare rurală, pescuit și mediu, măsurile care se referă la protecția și prezervarea mediului se găsesc, ca temă orizontală, în majoritatea
programelor operaționale ale Uniunii Europene. Astfel, există numeroase posibilități de abordare a diferitelor fonduri europene puse la dispoziția țării noastre, cu condiția prezentării unor proiecte viabile, bine întocmite, conform procedurilor stabilite.
Printre obiectivele Programului Operațional Sectorial de Mediu se regăsesc cele referitoare la îmbunătățirea calității și a accesului la infrastructura de apă uzată prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în majoritatea zonelor urbane, dezvoltarea sistemelor durabile de management al deșeurilor, prin îmbunătățirea managementului deșeurilor și reducerea de zone poluate istoric în minimum 30 județe până în anul 2015 și reducerea impactului negativ produs de sistemele de încălzire urbană în cele mai poluate localități, precum și protecția, îmbunătățirea biodiversității și a patrimoniului național prin sprijinirea managementului ariilor protejate.
Din informațiile publice rezultă că, recent, Comitetul ministerial pentru coordonarea domeniului protecției mediului în politicile și strategiile sectoriale a analizat aspectele privind implementarea legislației în domeniul gospodăririi apelor, epurarea apelor uzate, calitatea apei potabile, poluarea cu nitrați proveniți din agricultură, implementarea legislației în domeniul managementului deșeurilor, atingerea țintelor de reciclare, reutilizare, valorificare, incinerare și depozitare a deșeurilor.
Cetățenii din județul Brașov cu care ne-am întâlnit în ultima vreme apreciază că Guvernul nu trebuie să țină secrete concluziile analizei și ar fi util ca opinia publică să fie informată punctual cu stadiul îndeplinirii unor obiective asumate față de forurile europene, dar și cu măsurile stabilite pentru antrenarea sectorului privat în rezolvarea acestora.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.