Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 mai 2018
Declarații politice · retrimis
Andrei Daniel Gheorghe
Discurs
Stați un pic, că mai am! Mai am!
...și noi dorim să introducem niște cursuri cu privire la unificarea și reunificarea românilor, un lucru absolut normal – suntem la 100 de ani de la Marea Unire –, un curs opțional.
Iarăși o să auzim povestea cu planurile-cadru, de parcă Guvernul nu intervine peste Parlament, de fiecare dată când dorește – este un simplu pretext... Și, de asemenea, un curs de parlamentarism, pentru că această cultură și educație parlamentară ne ajută să înțelegem care este rolul nostru aici, îi ajută pe români să înțeleagă care este rolul Parlamentului. Este inclusiv în avantajul aleșilor, dar și în avantajul cetățenilor, pentru că noi avem nevoie de o națiune participativă la procesul democratic, noi avem nevoie ca românii să se implice în actul politic. Noi nu avem nevoie ca românii să fie o masă de manevră, pe care oricine să o manipuleze și să o manevreze așa cum dorește!
Așadar, în momentul în care istoria națională, din actuala curriculă de învățământ, a fost nu doar marginalizată, a fost aproape exclusă... Când eram în anii **’** 90, erau patru ani, cel puțin, în care se studia istoria românilor, eu așa am prins!
Astăzi nici măcar nu se mai aude de istoria românilor. Nu înțeleg de ce! Părinții fondatori ai României moderne sunt marginalizați. În schimb, în manualele de istorie învățăm despre tot felul de personaje apărute de nicăieri, care au reprezentat nu știu ce curente avangardiste și pe care nu-i cunoșteau nici vecinii de pe stradă.
Aici am ajuns, pur și simplu! Aici am ajuns, pentru că ne este frică să ne asumăm identitatea noastră, ne este frică să ne asumăm valorile românești, ne este frică să promovăm cultura, literatura, limba și tradiția românească! Prin aceasta ne definim noi! Și o dată, acum, la 100 de ani de la Centenar, avem datoria să fim siguri că în bagajul cultural, în bagajul emoțional și psihosocial al fiecărui copil și tânăr din România se găsește amintirea...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.