Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 iunie 2018
Declarații politice · adoptat
Angel Tîlvăr
Discurs
Statistica națională întocmită de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane reliefează că exploatarea prin muncă se situează pe locul 2 în clasamentul formelor de exploatare, după cea sexuală, în anul 2016 fiind identificate un număr de 132 de victime exploatate prin muncă, din totalul de 756. Îmbunătățirea legislației, elaborarea politicilor și implementarea acestora constituie teme prioritare în discuțiile pe care le avem în cadrul Grupului pentru combaterea traficului de persoane din Parlamentul României. Suntem în permanent dialog cu instituțiile abilitate în domeniu în ceea ce privește problematica traficului de persoane prin munca forțată, concentrându-ne îndeosebi asupra exploatării prin muncă a copiilor români, în țara noastră și în spațiul european.
Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor este marcată în fiecare an, începând din anul 2002, pe data de 12 iunie, pentru a atrage atenția asupra dimensiunii acestui fenomen și asupra măsurilor necesare pentru eliminarea acestei practici.
Copilăria este o perioadă a vieții care ar trebui dedicată dezvoltării și educației, nu muncii. Este necesară schimbarea de mentalități în ceea ce privește antrenarea minorilor în munci care dăunează sănătății și dezvoltării lor, diminuarea implicării copiilor în muncă de la vârste foarte mici. Deși România are o legislație complexă care protejează copiii de exploatare și de munci grele, pentru sute sau chiar mii de fetițe si băieți din toată țara copilăria nu înseamnă joacă, studiu și visare, ci muncă și suferință.
Populația totală a României este de aproximativ 19.870.647 de locuitori, dintre care numărul celor sub 18 ani este de 3.734.667. România are 57.279 de copii în sistemul de protecție specială a copilului, din care 20.291 sunt copii în servicii de tip rezidențial și 36.988 sunt în servicii de tip familial, potrivit statisticilor autorităților, la sfârșitul lui 2016.
Conform datelor oficiale, preluate de la direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, 95.308 copii au, în acest moment, cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Numărul total al copiilor rămași acasă care provin din familii în care ambii părinți sunt plecați la muncă în străinătate este de 18.646, iar 17.553 de copii au rămas în grija rudelor de până la gradul IV, fără niciun fel de protecție socială.
În România, peste 350.000 de copii cu vârste între 0 și 14 ani sunt afectați de sărăcie. Statisticile arată că, în țara noastră, 70.000 de copii sunt nevoiți să muncească în loc să învețe și doar un sfert dintre copiii din mediul rural ajung să urmeze liceul. Din păcate, foarte mulți copii din satele și orașele noastre sunt implicați în muncă în detrimentul școlii, al sănătății și al dezvoltării lor normale, conform vârstei. Potrivit statisticilor oficiale, numai anul trecut 208 copii au fost exploatați prin muncă, majoritatea din mediul rural. Numărul real ar fi însă mult mai mare, fenomenul fiind greu de monitorizat, pentru că rareori este raportat ca abuz. Majoritatea dintre ei muncesc din greu, împotriva propriei lor voințe, fiind lipsiți de apărare și crescând fără educație școlară suficientă și fără să se califice într-o meserie anume. La vârsta la care ar trebui să se implice în viața comunității, ei vor fi lipsiți de alternative și ar putea deveni o problemă socială, consecințele căreia le va resimți întreaga comunitate.