Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 octombrie 2009
Declarații politice · retras
Răzvan Șerban-Mustea
Discurs
„Statul are nevoie de bani – 3,5 miliarde de euro”
Statul are nevoie de bani! Urgent! Este vorba despre nici mai mult, nici mai puțin de aproximativ 3,5 miliarde de euro, necesari finanțării deficitului bugetar pe ultimele trei luni ale anului. Soluția a fost găsită atunci când au fost parafate acordurile cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană, însă instabilitatea guvernamentală va amâna finanțarea externă, în favoarea finanțării de pe piața internă, cu influențe directe, nefavorabile pentru sectorul privat din România.
Reorientarea împrumuturilor statului pe piața internă va avea efecte directe puternice asupra lichidităților disponibile și mai ales asupra majorării puternice a dobânzilor pentru moneda națională, care oricum au revenit la valori de peste 10% în ultimele săptămâni.
Încăpățânarea și orgoliile politice ale unei majorități parlamentare vremelnice, care au condus la întârzierea stabilirii unui interlocutor la Palatul Victoria, vor determina, foarte probabil, ca FMI să amâne evaluarea de care depinde eliberarea celei de-a treia tranșe, programată pentru luna decembrie, și chiar a tranșei de un miliard de euro din partea UE. Din pricina aceleiași incertitudini politice, emisiunea de eurobonduri demarată de Ministerul de Finanțe, în valoare de un miliard de euro, a fost suspendată.
Există, astfel, toate condițiile ca pentru sfârșitul anului, bugetul deficitar să nu mai poată onora proiectele de investiții în derulare și, mult mai grav, să apară întârzieri în plata integrală a salariilor și pensiilor asigurate din bani publici.
Altfel spus, stimați colegi, toate eforturile de macrostabilizare care s-au făcut în decursul anului 2009 privind susținerea cursului de schimb al monedei naționale și de finanțare a deficitului bugetar sunt acum puse în pericol. De ce? De cine? Răspunsurile se află în orgoliile politice ale noii majorități parlamentare, conduse de cei care au început campania electorală cu mai mult de 30 de zile înainte de momentul alegerilor și pentru care atenuarea efectelor crizei economice este ultimul lucru la care se gândesc.
Responsabilitate și bun-simț sunt sintagmele cele mai utilizate în ultimul timp în peisajul politic românesc. Personal,
aș dori să văd aceste lucruri nu numai în transmisiile televizate, ci și transpuse în practica politică autohtonă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.