Dorel Covaci

„Statul, Parlamentul, în particular, și Biserica – împreună în misiunea lor pentru pace”

În istoriografia recentă, etnogeneza poporului român este asociată cu creștinarea sa. Se constituie aproape ca o paradigmă folosirea frazei „poporul român s-a născut creștin”.

Din primele secole, Biserica a constituit un pilon pentru stat, un al doilea administrator și organizator, la nivel național, în situații de criză politică, un contributor prețios la consolidarea unității popoarelor, la dezvoltarea și prezervarea culturii, artei, științei, educației, conștiinței naționale.

Unele dintre problemele majore ale vremurilor noastre își trag seva din încercarea de a implementa ideea de stat secular, de separare a bisericii de stat, care duce, inevitabil, la alienarea structurilor de stat de instituțiile religioase, la indiferență față de problemele religioase și spirituale.

Acum statele și națiunile se confruntă cu provocări noi, de natură economică, politică, spirituală, socială, culturală, de mediu, de securitate. Experiența ne demonstrează că ele trebuie abordate prin eforturi coordonate, prin asistență mutuală, comunicare și cooperare.

Istoria ne-a demonstrat că pacea planetară este starea de fapt fără de care dorințele și aspirațiile ființei umane nu pot fi realizate; ea unește oameni, popoare și creează premisele pentru cooperare și prosperitate.

Pacea se definește nu doar ca lipsa războiului, ci ca „permanent eroism al omenirii”, ca angajare la maximum a forțelor pozitive, creatoare, pentru realizarea, pe toate planurile, a unei vieți mai bune. Pacea ține de permanentul dinamism al vieții și constituie nu doar un „nu” spus războiului, ci un mare „da” spus vieții, în „necontenita sa tensiune creatoare spre desăvârșire”.

Pacea are un profund temei religios, fiind pusă în legătură cu Dumnezeu. Ea ar trebui să fie căutată, așadar, de toți, motiv pentru care, în Biblie, urarea, salutul cel mai frecvent este „Pace ție!”, „Mergi în pace!”, „Har și pace!”. Pacea este un element constitutiv al Evangheliei lui Hristos: termenul e întâlnit în Noul Testament de 86 de ori; Iisus Hristos este „rege al păcii”, „Dumnezeu al păcii”, Evanghelia Sa este „Evanghelia păcii”, iar Împărăția lui Dumnezeu este „dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt”.

Iubirea creștină este temelia păcii, pentru că ea înglobează ideile libertății, egalității, dreptății și fraternității.

Dacă din iubirea creștină izvorăsc toate virtuțile, din ea izvorăște și pacea: pacea cu Dumnezeu, pacea sufletească, pacea cu semenii, pacea între popoare, pacea cosmică, pentru că iubirea este forța spirituală care ne unește cu Dumnezeu, ne unește cu semenii, unește popoarele într-o mare familie.

Popoarele trebuie să conlucreze, fiecare în felul său, la progresul omenirii, să conviețuiască în pace, să se ajute, să se sprijine unele pe altele.

Popoarele sunt o realitate istorică, instituită după voia lui Dumnezeu, care vrea ca omenirea să apară ca o mare familie de popoare, fiecare având specificul său și rostul său.