Laurențiu Nistor

„«Steaua României» nu e frapiera lui Băsescu!”

Ca toate celelalte state de pe glob, are și statul român distincțiile sale pentru a evidenția faptele celor merituoși, care și-au dedicat viața țării lor. Cel mai înalt, Ordinul „Steaua României”, este totodată și cel mai vechi ordin național. El a fost creat în 1864 de Cuza Vodă și a fost acordat, în acea perioadă – așa cum e normal, că de-aia e o distincție, nu un bonus la salariu –, într-un număr redus. Ulterior, după proclamarea Independenței României, Carol I înființează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. Ordinul a fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998. În 1863, Alexandru Ioan Cuza contactează o renumită casă de bijuterii care va prezenta domnitorului un model de distincție, aprobat și comandat în 1.000 de bucăți. Inițial, ordinul avea 5 grade: Cavaler, Ofițer, Comandor, Mare Ofițer și Mare Cruce.

Ordinul este acordat pentru merite excepționale până în 1948, când dispare odată cu plecarea Regelui Mihai și este transformat în Ordinul „Steaua Republicii”, în perioada comunismului. După revoluție, reapare primul în ierarhia ordinelor, reluând vechiul nume în 1998.

Prin voința lui Traian Băsescu s-a generat o inflație de acordări ale acestui ordin, printre beneficiari amintindu-l chiar și pe László Tőkés, pastorul fiind decorat prin decretul lui din 17 decembrie 2009, la două săptămâni de la câștigarea unui nou mandat prezidențial. Succesiunea evenimentelor care au dus la acordarea înaltei distincții a fost suficient de transparentă ca să priceapă oricine care a fost adevărata motivație a decorării: în campania electorală, Băsescu Traian a primit sprijinul puternic al populației maghiare, pentru care președintele reales i-a adresat mulțumiri publice de câte ori a avut prilejul. Motivația în decret era camuflată însă de așa-zisele merite ale lui László Tőkés în declanșarea evenimentelor din decembrie 1989, de la Timișoara. Deși o Ana Ipătescu a avut mult mai multe merite revoluționare, aceasta, fie și post-mortem, nu s-a bucurat de atenția lui Traian Băsescu, dar prietenul său, pastorul Tőkés, a reușit această performanță... Poate pentru că o Ana Ipătescu nu s-a remarcat prin acțiuni politice la nivel național sau internațional care puneau fățiș în discuție statul național unitar, integritatea granițelor și pledau pentru autonomia pe criterii etnice. Poate pentru că o Ana Ipătescu n-a fost portavocea celor mai șovine cercuri care nu pot accepta Marea Unire din 1918, pastorul decretând cu gura sa Ziua Națională a României ca fiind o „zi de doliu pentru maghiarime”. După cum tot o Ana Ipătescu n-a avut declarații și apeluri pentru instituirea unui protectorat maghiar în Transilvania. Dar ciracul lui Băsescu, înnobilat cu „Steaua României” pe piept, luptă în cele mai înalte instituții europene pentru desființarea suveranității naționale asupra Transilvaniei, visul de aur al iredentei maghiare. Iar însuși Traian Băsescu, doar pe hârtie ca șef al ordinului, se ascunde în fraze cețoase când trebuie să-și combată prietenul și susținătorul politic... Zic unii că retragerea decorației ar însemna o grea lovitură dată memoriei Revoluției din 1989. Cum înființarea unui protectorat în Transilvania și pierderea identității naționale a României nu au fost printre obiectivele revoluției, argumentul își dovedește doar hidoșenia și ticăloșia. Însă menținându-l pe Tőkés László ca membru nemeritoriu al Ordinului „Steaua României”, se decredibilizează cea mai înaltă distincție a țării și simbolurile ei, plecate acum 150 de ani ca un mesaj statornic exact pentru inversul celor susținute de pastor: pentru Unire.