Monitorul Oficial·Partea II·29 septembrie 2005
other · respins
Victor Viorel Ponta
Discurs
## Stima˛i colegi,
Din p„cate, trebuie s„-i dau dreptate Ón parte domnului Gheorghiof. A existat o asemenea discu˛ie, Óns„, Ón acela∫i timp, Ón momentul Ón care am discutat la grup, colegii no∫tri, Ón mod absolut legitim, ne-au spus c„ indiferent de ceea ce cred unul, doi sau trei din cei prezen˛i nu putem, prin votul nostru, s„ trecem peste o ilegalitate. Ca ∫i mul˛i al˛ii dintre dumneavoastr„, din dreapta ∫i din st‚nga, cred totu∫i c„ ne apropiem sau dac„ nu cumva am ∫i dep„∫it o limit„, dincolo de care avem absolut to˛i de pierdut.
™i a∫ fi vrut s„ sus˛in, Ón modul cel mai ra˛ional posibil, propunerea f„cut„ de c„tre domnul C„lian, Óntr-un grafic Ón care, fiind ora 17,00, am putea s„ ne Óntoarcem la ora 18,30 Ón plen, to˛i membrii Comisiei juridice, cu un aviz, pozitiv sau negativ, ob˛inut Ón mod legal. Asta ar Ónsemna ca la 18,30 s„ putem s„ trecem peste o problem„ care ne-a blocat timp de dou„ zile. Dac„ nu, din p„cate, cred c„ vom mai discuta, nu p‚n„ la 18,30, ci p‚n„ la 21,00.
Fac apel ∫i la ra˛iunea dumneavoastr„, ∫i la imposibilitatea noastr„ de a trece peste o situa˛ie ilegal„.
Deci, v„ rog, domnule pre∫edinte, dac„ — sigur, a∫tept s„ ia cuv‚ntul ∫i domnul lider al Grupului liberal —, dac„ putem g„si, totu∫i, aceast„ solu˛ie ra˛ional„ pentru a trece peste un blocaj care pare infinit.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.