Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 septembrie 2005
other · adoptat
Nicolae V„c„roiu
Discurs
## Stima˛i colegi,
V„ rog s„ v„ ocupa˛i locurile Ón sal„. A fost o Óntreag„ discu˛ie legat„ ∫i de revederea Ómp„r˛irii locurilor Ón sal„ pe grupuri parlamentare. N-am ajuns Ónc„ la o Ón˛elegere. M‚ine, la ora 10,00, ne vedem Ón biroul meu ∫i vom discuta cu liderii de grupuri ca s„ g„sim o formul„ convenabil„. P‚n„ atunci, stima˛i colegi, v„ rog
s„ lua˛i loc. Biroul permanent nou-ales v„ propune urm„torul program de lucru: mar˛i ∫i miercuri, lucr„ri Ón comisiile permanente.
Doresc s„ v„ anun˛ c„ la comisii se afl„ 106 proiecte de lege, iar pentru 29 dintre ele avem preg„tite rapoarte Ón vederea dezbaterii. Œntre aceste proiecte de lege sunt unele care constituie prioritate, solicitat„ de c„tre Guvern, deci urgen˛„, fiind legate ∫i de Óndeplinirea angajamentelor noastre Ón ceea ce prive∫te aderarea la Uniunea European„. Toate aceste 29 proiecte de lege plus raportul la proiectul de Regulament privind organizarea ∫i func˛ionarea Senatului, care a fost introdus la c„su˛e Ón jurul orei 17,00, de asemenea, le ave˛i. V„ rog s„ le lua˛i. Mar˛i, miercuri s„ v„ pune˛i de acord, eventual ∫i joi. Noi vom avea o ∫edin˛„ de Birou permanent l„rgit„, miercuri, la ora 13,00, c‚nd vom stabili ∫i ordinea de zi pentru ziua de joi.
Deci programul va fi: mar˛i, miercuri, lucr„ri Ón comisiile parlamentare; joi, ∫edin˛„ de plen p‚n„ la orele 13,00; vineri ∫i s‚mb„t„, activit„˛i Ón circumscrip˛iile electorale.
V„ consult dac„ ave˛i obiec˛iuni legate de programul pentru aceast„ s„pt„m‚n„?
Domnul senator Solcanu, lider de grup, v„ rog. Rog, microfonul 3.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.