Cristina Nichita

Stimate colege, stimați colegi, Bună dimineața!

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o: „Din nou la școală. Ce fel de școală?”.

Doamnelor și domnilor colegi,

Trebuie să admitem că lumea în care trăim trece prin momente complicate. Țările membre ale Uniunii Europene se confruntă cu probleme grele și o oarecare confuzie domnește asupra continentului. Trebuie găsite soluții rapide și satisfăcătoare în criza migranților proveniți din Orientul Apropiat.

În aceste condiții, debutul anului școlar riscă să treacă oarecum nebăgat în seamă, ceea ce mă îngrijorează, la fel cum, desigur, îi îngrijorează pe toți părinții din România.

Pe 8 septembrie am marcat Ziua internațională a alfabetizării, zi instituită de Organizația Națiunilor Unite în urmă cu jumătate de veac. Existența unei asemenea date în calendarul marelui forum mondial indică faptul că problema alfabetizării era deja percepută ca îngrijorătoare acum 50 de ani. Astăzi, starea de lucruri în acest domeniu este și mai alarmantă.

În ceea ce privește analfabetismul, țara noastră ocupă locul fruntaș în Uniunea Europeană: 6% din copii sunt analfabeți, 250.000 dintre ei nu știu nici măcar să se semneze. Cifrele sunt neîndurătoare: 44% din cetățenii României au un nivel scăzut de educație. Numai 14,4% din ei au studii superioare. Cu cât vârsta românilor este mai scăzută, cu atât cifrele sunt mai dure. Patru adolescenți dintr-o sută citesc cu mare dificultate. Patru elevi dintr-o sută au în casă mai puțin de zece cărți. 40.000 de copii, cu vârsta între 6 și 15 ani, sunt neșcolarizați, adică nu au nicio șansă în viață. Un copil din cinci abandonează școala în timpul liceului. Încotro se vor duce și ce vor face toți acești tineri?

Această întrebare pare retorică, dar, de fapt, nu este decât expresia unei îngrijorări legitime. Ce le dăm acestor copii ai noștri, cum îi înarmăm pentru viață? Le oferim măcar ceea ce legea însăși ne obligă? Și, aici, mă refer la chestiuni simple. De exemplu, la manualele gratuite pentru elevii din clasele terminale. Desigur, în final, s-ar putea ca aceste manuale să fie gratuite, dar abia după ce familiile elevilor le vor cumpăra și vor prezenta bonuri fiscale pentru decontare. De ce o modalitate atât de alambicată și de contorsionată? Cine și ce câștigă dacă lucrurile sunt mai complicate?

La fel de încurcată este și problema sănătății copiilor noștri. Câți medici pediatri și câți stomatologi, câte asistente medicale mai sunt angajați în școli? De ce nu mai există obligativitatea vaccinărilor? Numai pentru că o liotă de semidocți insistă, în spațiul virtual, că vaccinurile sunt periculoase, pentru că așa au auzit ei?

Serios vorbind, o societate sănătoasă și responsabilă nu trebuie și nu poate să cedeze în fața asaltului unor neștiutori care se erijează în directori naționali de conștiință. Nici noi, nici copiii noștri nu trăim pe rețelele de socializare. Trăim aici și acum și este evident că avem nevoie de profesori bine pregătiți și bine retribuiți, de manuale, de școli salubre, cu avize de funcționare la zi. Avem nevoie și de medici bine pregătiți și bine retribuiți, avem nevoie de vaccinuri, de asistență medicală, dar și de asistență socială. Avem nevoie de o viață normală, cu perspective favorabile pentru copiii noștri.