Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 septembrie 2008
Declarații politice · Trimis la votul final
Dragoș Petre Dumitriu
Discurs
Stimate domnule președinte,
Am vrut o intervenție pe procedură, pentru că, din câte am înțeles, la Comisia pentru politică economică nu a venit un raport al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pentru că, în urma crahurilor din America, este clar că marile companii de asigurare și mai ales reasiguratorii pentru firmele de asigurare din România sunt afectați de această criză, așa încât noi, la ora actuală, ce vrem: să dăm o lege prin care obligăm tot românul să-și asigure casa, în condițiile în care reasiguratorul este o entitate nesigură?
De aceea, aș cere să se reîntoarcă la comisie această lege și să vină un raport al CSA-ului privind situația actuală a pieței asigurărilor mondiale.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.