Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2018
other
Bende Sándor
Discurs
Stimate domnule președinte de ședință, Stimate colege și colegi deputați, Domnule ministru,
O analiză a textului moțiunii este aproape imposibilă și, sigur, inutilă, unele informații și acuzații neavând nici cea mai vagă legătură cu atribuțiile ministrului economiei.
Ceea ce doresc să subliniez este obiectivul deosebit de important pe care UDMR îl urmărește consecvent de două decenii: distribuirea echitabilă a bogățiilor țării.
UDMR a solicitat, cu largul sprijin al autorităților locale din toată țara, modificarea legislației cu privire la bogățiile subsolului și a redevențelor datorate pentru exploatarea lor.
În opinia noastră, bugetele locale trebuie să beneficieze de pe urma anumitor resurse care se valorifică pe teritoriul administrat de primării și de consiliile județene.
Această măsură trebuie înțeleasă ca una de minimă echitate față de localitățile și județele în care exploatările provoacă daune mediului înconjurător, infrastructurii, sănătății populației. În schimb, veniturile și redevențele se varsă integral la bugetul de stat.
Comunităților afectate se pare că nimeni nu le datorează niciun fel de compensații pentru pagubele produse, compensații, de altfel, firești în orice societate civilizată.
Cât despre solicitarea imperativă a autorilor moțiunii, cea de demitere a ministrului, UDMR este de părere că trebuie să lăsăm la latitudinea autorității în drept, șeful Executivului, decizia asupra sorții ministrului economiei, cu sugestia ca următoarea persoană care va prelua portofoliul să fie mai activă în peisajul politicilor publice care îi revin în atribuții.
Având în vedere cele prezentate, UDMR se va abține de la vot.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.