Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2017
other · adoptat
Ovidiu Victor Ganț
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Stimate domnule președinte, Stimate colege, Stimați colegi,
Nu intenționez să mă refer la fondul problemei, la conținutul raportului, pentru că tocmai ce l-am primit, hârtia fiind încă caldă, tocmai ce a fost copiat pentru a ne fi pus la dispoziție.
Suntem din nou în situația de a dezbate un raport fără să fi apucat măcar să-l citim.
E evident că membrii Comisiei pentru cultură, comisiile care au dat avize sau au făcut raportul sunt în cunoștință de cauză, însă absolut incorect este faptul că nu avem posibilitatea să avem și noi acces la aceste informații.
Acest mod de a legifera în Parlament este absolut iresponsabil, iar dovada acestui lucru am avut-o mai înainte, când am întors de la votul final un proiect, pentru că au protestat colegii pentru foarte posibile erori grave în conținutul acelui raport.
Colegul nostru de la PSD, antevorbitorul meu, a spus, pe bună dreptate, că e vorba despre un proiect complex, iar noi îl tratăm în maniera în care o facem, necitind măcar acest raport, nici măcar – repet – având acces la această informație.
Dacă continuăm în această manieră, vom produce în continuare legi care vor afecta întreaga societate în mod negativ, iar imaginea Parlamentului nu va avea decât de suferit.
Închei spunându-vă că nu îmi asum un vot pe conținutul acestui raport, pentru că literalmente nu am avut timp nici măcar să-l citesc. Dar poate că între timp hârtia a ajuns la temperatura încăperii și acesta este un argument justificat pentru a dezbate raportul și a-l trimite la votul final.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.