Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 aprilie 2018
Comemorativ · respins
Szabó Ödön
Discurs
Stimate domnule președinte, Stimați colegi,
Este o inițiativă care vine în consens cu o serie de realități ale administrației publice locale din România.
Anul trecut, tot același plen al Camerei Deputaților a adoptat deja o inițiativă legislativă care avea o parte din aceste elemente, susținută de toate partidele politice, referitoare la Curtea de Conturi.
Sper ca acele elemente care au fost trecute în acea inițiativă legislativă și nu se regăsesc aici, în momentul în care se va realiza dezbaterea de la Senat, să fie aduse în această lege și adoptate ambele propuneri benefice.
Două lucruri importante. Avem o serie de decizii ale Curții Constituționale în care se spune foarte clar – și nu înțeleg poziția unor colegi. Curtea Constituțională spune foarte clar că nicio instituție a statului cu privire la control nu poate lua decizii de oportunitate.
Deci nicio instituție a statului care controlează. Poate verifica legalitatea unui act, poate verifica procedura și așa mai departe, dar nu oportunitatea. Oportunitatea aparține demnitarului care a fost ales în administrația publică locală. Și, pentru aceasta, sancțiunea este realegerea sau nerealegerea individului în poziția respectivă; un lucru extrem, extrem de important.
Dar partidele care nu sunt reprezentate în administrația publică locală probabil că nu cunosc acest aspect important.
Al doilea lucru foarte important – rolul preventiv. Trebuie să existe un rol preventiv. Curtea de Conturi nu trebuie doar să constate la final. Trebuie să se dea posibilitatea autorităților administrației publice locale ca, în momentul în care inițiază o procedură, să poată să existe un rol preventiv al Curții de Conturi. Nu doar la final, post, după realizarea procedurii, să fie sancționată, dacă procedura nu este corectă.
Și, în al treilea rând, eu cred că prin această inițiativă legislativă se realizează un lucru foarte important. În cadrul aceluiași județ existau grupe sau evaluatori ai Curții de Conturi care mergeau în teritoriu și într-o comună interpretau aceeași procedură într-un fel, în cealaltă comună o altă echipă a Curții de Conturi interpreta total diferit același text de lege, aceeași procedură.
În acest context, propunerea, care vine și unifică oarecum procedurile interne, în acest fel simplificând practic procedurile de control și realizându-le mai transparent, cred că este una benefică.
UDMR va susține această inițiativă.
Și sperăm ca în Senat și cealaltă propunere să fie comasată cu aceasta.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.