Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 aprilie 2019
Informare · respins
Szabó Ödön
Discurs
Stimate domnule președinte, Stimați colegi,
În primul rând, doresc să vă mulțumesc că ați susținut inițiativa legislativă pe care UDMR a promovat-o. Și este inițiativa grupului nostru, votată de către majoritatea celor prezenți.
Și trebuie să mulțumesc în primul rând celor care știu ce înseamnă să investești în comunitățile care nu au resurse proprii pentru a-și dezvolta infrastructura rurală la nivel local.
Sunt comune, sunt orașe mici care nu pot accesa fonduri europene, pentru anumite tipuri de dezvoltare, pentru anumite investiții, pentru că aceste investiții ori nu sunt eligibile, ori nu au posibilitatea să acopere cota de cofinanțare cu care ar trebui să vină comunitățile locale la această investiție.
Acest program, practic, vine și ajută aceste comunități. Și se realizează un salt calitativ al vieții din aceste comunități locale.
Și extinderea programului, prin realizarea și posibilitatea de a se realiza și rețele de gaze în aceste comunități, este, cred, un lucru bun.
Și vă mulțumesc, majorității și celor din opoziție care au susținut această propunere legislativă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.