Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2015
other · adoptat tacit
Mihai Deaconu
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Atât eu, personal, cât și colegii mei din Grupul parlamentar național-democrat, susținem această propunere legislativă prin care se prevede decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice și a personalului auxiliar din învățământul preuniversitar din bugetul de stat, și nu de la cel local.
Susțin această propunere tocmai pentru că în toți cei 33 de ani de activitate didactică am făcut naveta, cu mijloacele de transport în comun și cu mașina personală, la școlile unde mi-am desfășurat activitatea și tot timpul eram la mâna primarilor, când era vorba de decontarea cheltuielilor cu naveta, având de multe ori surpriza de a mi se spune că primăria nu are bani, evident, și nu mi se decontau aceste cheltuieli.
Consider că prin această propunere legislativă se face o reparație morală față de cadrele didactice care nu au postul sau catedra în localitatea de domiciliu și sunt obligate să facă naveta pe distanțe mai mici sau mai mari și să achite zilnic din buzunarul propriu aceste cheltuieli cu naveta, nemaivorbind de timpul pierdut și de efortul depus în plus. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.