Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 noiembrie 2017
Declarații politice · respins
Szabó Ödön
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Stimate domnule președinte, Stimați colegi,
Inițiativa legislativă a colegului nostru ar veni ca să facem un pas înapoi în ceea ce privește folosirea limbii materne în relațiile cu instituțiile statului.
În ultimii ani a existat un consens cvasipolitic de la toate partidele politice în ceea ce privește Legea nr. 1 a educației naționale și, în acest context, începând din 2011, legea care este în vigoare a fost adoptată cu o măsură care spune foarte clar: „Documentele oficiale, diplomele și toate celelalte se realizează în limba română, iar celelalte documente care nu sunt documente oficiale ale statului se pot redacta și în limba de predare a unității școlare respective”.
În acest context, în momentul în care, în România, avem, tot așa, un consens total în ceea ce privește apărarea intereselor copiilor, inclusiv maghiari și români, în Ucraina, în ceea ce privește învățământul în limba minorităților naționale, o asemenea atitudine, în care realizăm un pas înapoi față de legislația în vigoare, care nu a deranjat pe nimeni... Și acele situații, dacă au existat – îmi pun întrebarea... –, atunci sunt regretabile, dar sunt locale, și nu generalizate, iar eu cred că nu trebuie să fie un pretext pentru a face un pas înapoi în acest context.
De altfel, nici ministerul, nici Consiliul Economic și Social, nimeni nu susține această inițiativă legislativă și vă rog să o respingeți, așa cum am făcut-o în comisie.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.