Oana Mioara Bîzgan-Gayral

## **Doamna Oana Mioara Bîzgan-Gayral:**

Mulțumesc, domnule președinte.

Cât discută domnii lideri și doamnele lideri, Dragi colege și dragi colegi,

Aș dori să vă transmit mesajul a 38 de adolescente care au ținut neapărat ca vocea lor să fie auzită, astăzi, în plenul Parlamentului de către dumneavoastră, de către noi.

Ceea ce s-a întâmplat la Caracal a zguduit o țară întreagă. Am asistat neputincioși la pierderea unui suflet lăsat în mâinile unui infractor sexual, în mâinile unui criminal.

Cu siguranță, vinovații vor plăti, nu mă îndoiesc de asta. Însă vă invit să vă gândiți serios la ce facem noi, ca parlamentari, pentru ca aceste cazuri să nu mai existe.

Astăzi aș vrea să vă citesc mesajul acestor fete, adolescente.

„Mii de articole, postări pe social-media, comentarii, o întreagă țară furioasă, întrebându-se: cum au fost posibile răpirea, violul și uciderea a două fete și, mai mult, cum a fost posibil ca statul să contribuie la crimă la fel de mult ca și atacatorul?

Și, totuși, pentru fetele și femeile din România, răspunsul este atât de simplu. Această țară, pur și simplu, nu a fost dispusă niciodată să ne asculte. Femeile și fetele din România vorbesc de zeci de ani despre violența cu care se confruntă, povestind totul, de la atingerile nedorite pe care le primim în transportul în comun, până la poliție, care de multe ori privește cu nonșalanță plângerile de violență domestică și viol.

Vorbim despre cum ne afectează hărțuirea în școli, apoi la serviciu și pe stradă, de fiecare dată când ieșim din casele noastre, indiferent dacă este zi sau noapte, indiferent dacă purtăm pantaloni scurți sau 10 straturi de haine în timpul lunilor reci de iarnă.

Vorbim despre felul în care suntem sexualizate de mici, de fiecare dată când ni se spune să ne închidem picioarele, chiar dacă abia am trecut în gimnaziu, să purtăm haine care arată cât mai puțină piele, la reuniunile de familie, și apoi despre cum suntem sexualizate de codul de îmbrăcăminte școlar, de reviste, în reclame care se dau apoi luni de zile pe canalele de televiziune din toată țara.

Vorbim despre agresiunea sexuală și despre modul în care polițiștii întreabă ce am făcut noi pentru a o provoca, ce purtam la momentul respectiv și dacă suntem sigure că nu am flirtat cu bărbatul acela la un moment dat.

Vorbim despre violența domestică și despre faptul că majoritatea persoanelor pe care le cunoaștem cred că este justificată, iar autorități precum șeful Poliției din Bacău ne spun să sunăm dimineață dacă suntem bătute în toiul nopții, deși astfel de agresiuni sunt printre primele cauze ale decesului femeilor din România.

Vorbim despre modul în care toate aceste aspecte normalizate portretizează fetele și femeile ca obiecte, distrugând încrederea noastră, identitatea noastră, siguranța noastră.