Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 martie 2009
Declarații politice
Iulia Adriana Oana Badea
Discurs
Stimate domnule senator Viorel Arcaș,
Ca urmare a întrebării formulate de dumneavoastră, înaintată Ministerului Educației, Cercetării și Inovării prin adresa Departamentului pentru Relația cu Parlamentul, Guvernul României, nr. 1.459/2009, suntem în măsură să vă comunicăm următoarele:
Rata abandonului școlar în învățământul primar și gimnazial, conform raportului pe anul 2007 privind Sistemul național de învățământ, având ca sursă Institutul Național de Statistică – nu am să citesc toate cifrele, în formatul scris al răspunsului veți primi aceste cifre –, începând cu anul 2000 – 2001 și până în anul 2006 – 2007, este calculată pe total: urban/rural, masculin/feminin.
Cauzele neparticipării școlare identificate de minister începând cu anul școlar 2000 – 2001 sunt următoarele:
- comunități izolate, cu drumuri impracticabile și fără
- mijloace de transport;
- nivel redus de dezvoltare economică a zonei;
- situație financiară precară a familiilor;
- folosirea copiilor ca forță de muncă în gospodărie și în
- activitățile agricole;
- lipsa de încredere a familiilor în sistemul de educație, în
- special a familiilor rome;
- analfabetismul familiilor;
- lipsa actelor de identitate, în special la etnicii romi;
- personal didactic necalificat;
- un sistem școlar care urmărește mai puțin progresul
- elevului și mai mult excelența;
– dificultăți lingvistice pentru copiii care au o altă limbă maternă;
– lipsa unui suport educațional la școală și în familie, lipsă care conduce la insucces școlar și, ca urmare, la abandon. Vă asigurăm, domnule senator, de toată considerația noastră.
Vă mulțumesc.
În ceea ce privește răspunsul la interpelarea adresată de domnul senator Trifon Belacurencu, suntem în măsură să comunicăm următoarele:
Suma alocată județului Tulcea pentru lucrările investiționale la capitolul – „Transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale”, prevăzută în bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, a fost insuficientă pentru definitivarea tuturor obiectivelor începute. Au avut prioritate lucrările ce se puteau finaliza până la începutul anului școlar 2008 – 2009.
Obiectivele care nu au avut finanțare integrală au fost puse în funcțiune parțial sau au fost sistate.
Pentru opt unități de învățământ și pentru un obiectiv cuprins în Programul de campusuri școlare, derulate prin contracte ale autorităților locale, au fost executate lucrări peste sumele aprobate prin hotărâri de guvern în anul 2008 astfel:
- Grădinița cu program prelungit, Cartier Prelungirea
- Taberei, municipiul Tulcea;
- Grădinița cu program normal, comuna Beștepe;