Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 aprilie 2019
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Discurs
## Stimați colegi,
Aș vrea să-mi permiteți să încep felicitându-l pe colegul nostru, domnul Slavoliub Adnagi, pentru această inspirată propunere de a transforma într-o sărbătoare națională sărbătoarea dedicată unui sfânt al ortodoxiei, spunându-vă că este sfântul care spunea: „Voi nu sunteți cetățeni ai acestui pământ, voi sunteți cetățeni ai cerului și orice veți face, veți gândi, veți înfăptui, vi se va înscrie în suflet și în ADN și veți transmite urmașilor voștri.”
Nu este vorba doar de acest sfânt, este vorba și despre fiul lui, el fiind fiul unui voievod, refuzând confortul și viața liniștită a unui fiu de voievod, acceptând o viață în afara deșertăciunii lumești.
Dar, pe lângă Sfântul Sava, Sfântul Nicolae Velimirovici reprezintă pentru noi toți un simbol al felului în care pot fi reprezentate popoarele în cele mai grele momente de încercare.
Ca atare, prin această sărbătoare dumneavoastră aduceți în fiecare an în actualitate setul unic de valori pe care ar trebui cu toții să-l avem, atunci când încercăm să ne reprezentăm sau încercăm să dăm soluții celor mai grele momente. Este singurul set de valori care contează, dovadă că, în afară de ctitoria menționată, mai sunt încă cinci mănăstiri în muntele Athos la care Sfântul Sava este ctitor. Dar alături de cine? Alături de Sfântul Ștefan cel Mare, alături de Mihai Viteazul, alături de Alexandru Lăpușneanu, pe care-i găsim în icoane și în imagini în mărime naturală în aceste mănăstiri, demonstrând că atât poporul român, cât și poporul sârb au asumat împreună acest unic set de valori, care ar trebui să fie călăuză pentru fiecare dintre noi.
Vă felicit și doresc în continuare mult succes, în numele nostru, al tuturor colegilor, poporului sârb și dumneavoastră, pentru această inspirată alegere ca sărbătoare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.