Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 mai 2009
Declarații politice · Trimis la votul final
Kerekes Károly
Discurs
Stimați colegi,
Avem fericita ocazie de a dezbate și de a adopta două inițiative legislative, una după alta, referitoare la această Ordonanță nr. 148/2005.
Ne bucurăm și salutăm aceste două inițiative legislative, pe de o parte pentru faptul că aduc o îmbunătățire substanțială a reglementării actuale, pe de altă parte, pun capăt unei situații controversate.
Dacă privim lucrurile prin prisma prevederii Ordonanței nr. 148/2005, în sensul de a acorda un singur concediu, o singură indemnizație pentru copii, indiferent de număr, mai mulți copii din aceeași sarcină, cred că aceste prevederi care au oglindit poziția Guvernului și a legiuitorului – pentru că, la urma urmei, și Parlamentul a aprobat această ordonanță –, cred că toate interpretările date acestor prevederi au fost corecte, dar asta nu înseamnă că această poziție a Guvernului sau, mă rog, a Parlamentului este bătută în cuie. Noi putem modifica această poziție, lucru pe care-l facem acum, prin această îmbunătățire.
Am putea înțelege, dar nu putem accepta că justiția intervine și modifică această reglementare, pentru că prin sentințele, hotărârile date, pronunțate, în sensul de a acorda câte o indemnizație pentru fiecare copil din aceeași sarcină, nu este altceva decât a modifica reglementarea actuală. Deci înseamnă că justiția s-a substituit legiuitorului și nu este prima ocazie când face acest lucru.
Însă noi acum avem posibilitatea să modificăm această reglementare... de fapt este vorba despre două reglementări. Prima, care aduce un spor pentru fiecare copil din aceeași sarcină, deci față de reglementarea actuală mai prevede acordarea câte unei indemnizații de 600 de lei pentru gemeni, tripleți, multipleți, sub formă de spor, și o altă inițiativă, pe care urmează s-o mai discutăm, extinde sfera de aplicare a reglementării actuale, în sensul de a acorda aceste drepturi și persoanelor care urmează cursurile de zi ale învățământului preuniversitar și universitar.
Deci aceste îmbunătățiri au ca scop încurajarea nașterii, aduc îmbunătățire financiară, materială în situația familiilor cu copii.
Aceste inițiative noi le putem accepta, de fapt și în programul nostru, al UDMR-ului, figurează aceste prevederi, deci Grupul parlamentar al UDMR va vota aceste două inițiative legislative.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.