Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 aprilie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
## Stimați colegi,
Că din cauza băncilor a început criza la foarte multe zeci de kilometri de România deja știm. Că în România cei care nu au dat nicio mânuță de ajutor pentru ieșirea din criză cunoaștem, tot bănci. Că sunt protejate de adevăratul primministru al României, reprezentantul Fondului Monetar, dacă nu știți, vă spun eu, pentru că ieri a fost în dezbatere acordul pentru încheierea unei noi scrisori de intenție care a fost semnată în septembrie 2009 și unde un coleg de-al nostru de la PNL v-a indicat câteva lucruri pe care prim-ministrul, reprezentantul Fondului, le impunea colaboratorilor sau executanților așa-zisului Guvern din România. Am să vă spun că, printre altele, acest material, acest acord spune cam așa, scuzați-mă, spune: menținerea cadrului existent ce permite băncilor să se bazeze pe experiența internă în colectarea creanțelor lor, încurajarea băncilor să își continue eforturile de restructurare, modificarea inițiativelor legislative care au afectat negativ independența băncii centrale.
Eu vă spun că nu independența băncii centrale a fost afectată, nicidecum, ci, dacă vreți, beneficiile extraordinare pe care în perioadă de mare criză le-au realizat toate băncile din România, care nu sunt bănci cu capital integral românesc, care nu dau nicio mânuță de ajutor Guvernului României pentru a putea să pună în practică acele puține măsuri pe care le au pentru a crea locuri de muncă.
De aceea, cred eu că este un act neuman ca oameni care au suferit, nu din cauza lor, ci din cauza efectelor naturale, știu eu, necazul a făcut să fie în calea apelor, să nu fim de acord să obligăm băncile din marele profit pe care l-au realizat să facă o rescadențare, deci o rescadențare a datoriilor, și nicidecum anularea datoriilor. Se spune mereu că noi suntem în criză din cauza împrumuturilor, sau s-a spus, cu buletinul, sau știu eu ce.
## Stimați colegi,
N-am auzit și n-am citit în niciun acord că din banii luați de la FMI s-ar fi dat unui cetățean al României să-și plătească televizorul sau frigiderul sau, știu eu, ce alt obiect casnic sau bani pe care i-a luat ca să-și renoveze casa, să și-o zugrăvească sau să-și țină copilul la școală. N-am auzit ca din banii luați de la FMI să fi fost acoperite astfel de găuri, în schimb, știți și dumneavoastră, știu și eu, că deficitul bugetar care nu este realizat numai de firme românești sau de cei care și-au luat televizoare cu buletinul este în acest moment acoperit prin munca noastră, a tuturor.
## Doamnă președinte,
Cred că este uman să ne aplecăm cu atenție asupra acestui lucru, chiar dacă, știu eu, FMI-ul spune că trebuie să aibă prioritate beneficiile Băncii Naționale, și să retrimitem la comisie această inițiativă legislativă, pentru că inițiativa legislativă nu cere decât o rescadențare, și nu anulare, așa cum mari companii cu capital de stat sau fără capital de stat au avut ștergeri de datorii, cel puțin în ultimul an. Și știm toată lumea că s-a întâmplat acest lucru anul trecut cu CFR-ul, știm că s-a întâmplat și la alte companii care au fost pregătite pentru privatizare și se va întâmpla mai târziu.