Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 noiembrie 2012
Informare · informare
Viorel Hrebenciuc
Discurs
## Stimați colegi,
Declar deschise lucrările de astăzi ale Camerei Deputaților și vă anunț că, din totalul celor 304 deputați, până în acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări 167, sunt absenți 137 – sunt cei care au semnat, asta v-o spun pentru presă, ca să nu avem alte interpretări –, dintre care 7 participă la alte acțiuni parlamentare.
Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă informez că
au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședința în plen din ziua de luni, 12 noiembrie 2012; programul de lucru pentru perioada 12–26 noiembrie 2012; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 30 octombrie–12 noiembrie 2012 de comisiile permanente sesizate în fond și, de asemenea, sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
Înainte de a trece la problemele înscrise pe ordinea de zi, voi da citire scrisorilor unor deputați care își anunță demisia din grupurile parlamentare cărora le-au aparținut și trecerea lor în rândul deputaților independenți.
„Subsemnata Jipa Florina Ruxandra, deputat PSD, legitimată cu CNP X, vă rog să luați act de demisia mea din PSD începând cu data de 30 octombrie 2012.” „Subsemnatul Dugulescu Marius Cristinel, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 37, Colegiul uninominal nr. 3, județul Timiș, prin prezenta vă aduc la cunoștință demisia mea din cadrul Grupului parlamentar al PDL, începând cu data de 29.10.2012, urmând să activez ca deputat independent.”
„Subsemnata Stavrositu Maria, deputat ales în Circumscripția electorală nr. 14 Constanța, Colegiul uninominal nr. 10, vă aduc la cunoștință prin prezenta că începând cu data de 5 noiembrie 2012 voi activa ca deputat independent fără apartenență la un grup parlamentar.”
Și, nu în ultimul rând, un proiect de hotărâre privind constatarea încetării unui mandat de deputat.
În temeiul art. 70 alin. (2) din Constituția României, republicată, al art. 7 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, al art. 48 alin. (16) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 208 și art. 209 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere demisia din calitatea de deputat a domnului Macaleți Costică, ales în Circumscripția electorală nr. 7 Botoșani, Colegiul uninominal nr. 5, precum și declararea de către președintele Camerei Deputaților a locului vacant în ședința publică din data de 2 noiembrie 2012, Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.