Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 iunie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iulian Iancu
Discurs
## Stimați colegi,
Deja vă este cunoscut, această Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 101 a stârnit vii dezbateri, controverse, a ajuns să fie și subiect de analiză în instanțele publice din România, implicați fiind de la primul-ministru până la președintele comisiei și reprezentanți ai mass-media, care s-au pronunțat asupra modului de promovare și de susținere a unui asemenea act normativ.
În fond, deși proiectul de ordonanță de urgență se adresa modificării redevențelor mineralelor utile, altele decât hidrocarburi, a inserat și modificări esențiale în Legea petrolului la art. 31 și 61, care practic permiteau încheierea de contracte și modificarea contractelor existente într-o relație directă între Agenția Națională de Resurse Minerale și un deținător de licență, fapt care a făcut posibilă astfel eliminarea statului român și a drepturilor acestuia din contractul privind explorarea și producția de hidrocarburi din Marea Neagră în perimetrele Doina și Pelican.
În aceste condiții, comisia, în urma dezbaterilor și solicitării prezenței reprezentanților Executivului, prin refuzul sistematic al acestora de a se prezenta la comisie, a sfârșit prin a respinge ordonanța. Acest lucru s-a întâmplat în urma a cinci dezbateri, în cinci ședințe diferite, la care au fost invitați reprezentanții patronatelor, reprezentanții tuturor instituțiilor implicate. Deși patronatele au fost prezente de fiecare dată și și-au exprimat punctele de vedere, reprezentanții Executivului au lipsit sistematic.
Comisia a sfârșit prin a respinge și, în februarie a.c., datorită importanței documentului, datorită importanței și implicațiilor asupra economiei naționale, în urma retrimiterii la comisie, comisia a introdus amendamente prin care se schimbă în mod substanțial filozofia de calcul a redevențelor în România.
Prin aceasta, statul român, în forma actuală a proiectului de lege, va câștiga numai în anul acesta, în plus, mai bine de 200 milioane de lei, ceea ce permite, totodată, și un alt mod de calcul al redevențelor, în consecință și eliminarea cauzelor de fraudă și de funcționare, dacă vreți, la negru, a unor capacități de producție și exploatare în acest domeniu.
Pe lângă acest lucru, au fost eliminate acele articole care au făcut posibilă hotărârea de guvern și, în consecință, modificarea contractului privind exploatarea hidrocarburilor în cele două perimetre din Marea Neagră.
Practic, de acum suntem în situația să putem reda statului român drepturile pe care acesta le-a avut în contractul inițial, încheiat încă din 1992, respectiv de a deține 45% din producția obținută în acele perimetre, precum și deținerea activelor și, de asemenea, posibilitatea de a înlocui agenția în societatea mixtă creată în vederea explorării, exploatării și producției de hidrocarburi pe cele două perimetre.
Cu alte cuvinte, stimați colegi, suntem în fața unui act normativ deosebit de important, pe care vă propun să îl votăm și astfel să creăm posibilitatea de a oferi drepturile care se cuvin și pe care statul român le-a avut încă de la început în acest contract și, totodată, de a repara o greșeală din legislatura anterioară.