Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iulie 2009
procedural · respins
Grațiela Leocadia Gavrilescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Stimați colegi,
Din textul raportului, dar și din faptul că cererea procurorului-șef al DNA-ului privind acceptul începerii urmăririi penale împotriva ex-ministrului Ridzi se află pe agenda Camerei Deputaților, cred că v-ați putut convinge de oportunitatea și moralitatea demersului făcut de Grupul Partidului Național Liberal pentru rezolvarea legală, cu celeritate, a unui caz evident de proastă gestionare a banului public.
Așa se și face că de mai bine de o lună românii vorbesc despre „ridzipirea” banilor, despre modelul Ridzi ca stil de lucru al actualului Executiv.
Acest caz este o premieră. Pentru prima dată în istoria Camerei Deputaților o comisie de lucru s-a mobilizat să aibă rezultate și cred că a lucrat transparent și temeinic și a și reușit. Acest caz este un început. Presa a dovedit că, în pofida tentațiilor financiare: contracte de publicitate sau diurnă ministerială pentru călătorii în străinătate etc., poate fi un câine de pază al democrației, iar noi, cei aleși uninominal de către cetățeni să le apărăm interesele, am dovedit că ne pasă, că ne putem face datoria, așa cum este normal să ne-o facem în România europeană a mileniului III. Acest caz, partea văzută a aisbergului corupției și incompetenței ridicate la rang de politică publică, va fi startul altor demersuri similare, pentru alte mistere și instituții publice, copleșitoare ca număr și cheltuială pentru o țară aflată în criză. Acest caz va rămâne un exemplu și sperăm că după ancheta Ridzi niciun oficial nu-și va mai putea permite să-și bată joc de lege și de banii publici!
În calitate de membru al comisiei de anchetă, am participat ore și ore în șir la audieri, analize și discuții. Am rămas cu un gust amar, al gândului că un ministru tânăr, poate prea tânăr, din neștiință, din inconștiență, din prea multă siguranță sau tupeu a reușit numai în șase luni de mandat să compromită atât de grav imaginea Guvernului care l-a propulsat în fruntea unui minister, cu dedicație. Și poate că este timpul ca Guvernul să analizeze serios dacă această structură aberantă, care a înghițit două agenții funcționale, ar mai trebui menținută în această perioadă de criză.
Am acceptat să fac parte din această comisie și am lucrat cu toată seriozitatea și responsabilitatea pe care mi le conferă statutul de om politic, dar și cu experiență în administrație.
Acum, la final, constat cu părere de rău că experiența în administrație i-a lipsit doamnei Ridzi. Și mai cred ceva: că în multe locuri din țara aceasta și din București, cred că 50% din cei care nu au experiență greșesc după modelul Ridzi.
Acesta este motivul real pentru care țara se duce de râpă și motivul mai este unul: Guvernul celor cu carnete de partid și fără soluții pentru țară, care îndatorează această Românie cu miliarde de euro!
Îl contrazic pe antevorbitorul meu, pe colegul meu de comisie, și spun că comisia de anchetă și-a făcut într-adevăr datoria, DNA, procurorul general au inițiat potrivit competențelor propriile demersuri, iar Comisia juridică a dat deja dovadă de eficiență și moralitate și contez pe justiția română pentru elucidarea definitivă în acest caz. Dacă nu, cineva în noiembrie ar face foarte bine dacă și-ar face un slogan electoral: „Să furați bine!”